Cu câteva zile înainte de Paște vremea se menține deosebit de rece iar meteorologii au emis o informare și anunță intensificări ale vântului, precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, vreme deosebit de rece, iar la munte va ninge, se va depune strat de zăpadă și va fi viscol. Avertizarea vizează toată țara în perioada 8 aprilie, ora 10:00, 10 aprilie, aceeași oră. „Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h. Îndeosebi în centrul, estul și sudul țării vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
Specialiștii spun că vremea va continua să se răcească, astfel că va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, iar izolat se va forma brumă. Pe tot parcursul zilei de 8 aprilie aproape toată țara este sub atenționare cod galben de vânt puternic, viscol și vizibilitate sub 50 m în zona montană înaltă.
FOTO meteoromania.ro
(G. S.)





