În ședința Consiliului de Administrație (CA) a Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Neamț de joi, 16 aprilie, cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost managementul școlar. Unui număr de 22 de directori din unitățile de învățământ preuniversitar le expiră contractele începând cu data de 18 aprilie 2026.
„În situația aceasta sunt un număr de 22 de directori, dar am luat în calcul doar de 21, pentru că, în cazul unui director căruia îi expiră mandatul este primar acum și nu putem să-i încheiem. Sunt doar două schimbări pe lista aceasta, la Școala Săvinești nu mai este domnișoara profesor Ana Vasiliu director, începând de mâine (18 aprilie -n.r.), ci doamna profesor Oana Elena Mărgărit. Iar, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu- Neamț, i s-a retras mandatul domnului director Ștefan Grigoriu și va fi director doamna profesoară Petronela Vartic”, a declarat Ionuț Liviu Ciocoiu, inspector general școlar al județului Neamț, pentru “Mesagerul de Neamț”.
Celorlalți 19 directori aflați la final de contract, cu data de sâmbătă, 18 aprilie, le-a fost aprobată continuarea activității ca manageri școlari pentru următoarele două luni, până la finalul anului școlar 2025 – 2026.
Reamintim cititorilor noștri că, potrivit declarațiilor ministrului Educației, Mihai Dimian, în această vară, cel târziu în toamnă, ar trebui să fie organizate concursuri pentru managementul școlar, după cinci ani în care nu au mai fost organizate (detalii puteți reciti aici).
Lista tuturor celor 21 de directori cărora le expiră mandatul (și schimbările menționate în declarația inspectorului general școlar) o puteți consulta mai jos.
Directori-numiti-Aprilie-2026Angela Croitoru