„Nu știu cum s-a nimerit / Nu știu cum s-a potrivit / Că la noi prostia-i la putere.” Versurile melodiei ”Sarmalelor Reci”, lansată în 1999, nu mai sunt de mult o ironie muzicală. Au devenit, în timp, un diagnostic. Iar ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică din România pare mai degrabă confirmarea lui, nu o excepție.
PSD, partid aflat la guvernare, votează măsuri, le susține, le aplică – pentru ca, la scurt timp, să iasă public și să le conteste. Nu din opoziție, ci din interior. Nu ca alternativă, ci ca actor principal. Un joc dublu care nu mai păcălește pe nimeni, dar care continuă, aproape sfidător.
Nu e vorba de o criză politică obișnuită. Este o demonstrație de forță într-un sistem în care responsabilitatea a devenit opțională. PSD nu vrea să plece de la guvernare. Vrea doar să o reconfigureze în propriul interes. Să schimbe premierul, să controleze direcția, să păstreze puterea – dar fără costuri. Fără asumare. Fără consecințe.
„Azi prostia e-n senat / Sindicat și patronat / Azi prostia e-n foaier / Cazinou și minister.” Versurile descriu perfect această difuzie a deciziei fără răspundere, a puterii fără logică, a autorității fără competență. Nu mai există delimitări clare, nu mai există coerență. Există doar o rețea de interese care se reconfigurează în funcție de cine apasă mai tare pe pârghii.
În acest peisaj, schimbarea premierului nu este o soluție. Este doar o mutare de decor. Problema nu este omul, ci mecanismul. Un mecanism în care aceiași oameni decid, contestă, negociază și revin, ca într-un cerc închis în care singurul lucru constant este lipsa de asumare.
„Prostul n-are nici un rost / Decât să ne meargă prost.” E poate cel mai crud vers, pentru că nu vorbește doar despre indivizi, ci despre efecte. Despre o societate care plătește nota de plată a acestor jocuri. Despre oameni care văd cum deciziile luate ieri sunt negate astăzi, fără explicații, fără rușine, fără consecințe.
Și, poate cel mai grav, despre o clasă politică care a ajuns să creadă că poate funcționa la nesfârșit în această dublă logică: la putere și împotriva puterii, în guvern și în opoziție, responsabilă și, în același timp, victimă. O schizofrenie politică întreținută deliberat.
„Căci politica de găști / E-o politică de proști.” Nu pentru că alegătorii nu înțeleg. Ci pentru că sunt tratați ca și cum n-ar înțelege.
Criza actuală nu este despre cine va fi premier. Este despre cât de mult mai poate fi împins acest model fără să se prăbușească. Despre cât de mult mai poate fi mimată responsabilitatea fără ca realitatea să explodeze în fața celor care o ignoră. Și despre cât de mult mai poate fi testată răbdarea publicului, fără reacții reale.
Iar dacă versurile Sarmalelor Reci au fost cândva o satiră, astăzi ele sună mai degrabă ca o cronică exactă a prezentului.
„Prostia la putere” nu mai e un refren. E o stare de fapt.
Valentin BĂLĂNESCU
Pentru cei care nu mai țin minte versurile:
Prostia la Putere
Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere
Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat
Ca puterea-i plina de putori
Azi prostia e-n senat
Sindicat si patronat
Azi prostia e-n foaier
Cazinou si minister
Prostul n-are nici un chef
Decat sa ne fie sef
Prostul n-are nici un rost
Decat sa ne mearga prost
Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere
Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat
Ca puterea-i plina de putori
Azi prostia e un zid
Azi prostia e-n partid
Caci politica de gasti
I-o politica de prosti
Prostul nu e prost destul
Fara lantisor si ghiul
Dati-i prostului macar
Un celular
Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere
Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat
Ca puterea-i plina de putori
Prostul azi e bataus
Maine-i mare trepadus
Azi e coada de topor
Maiine-i mare senator
Prostul nu se sperie
Daca n-are perie
Protectorului la schimb
Ii trage limbi
Prostia la putere
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




