Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a stabilit componența Cancelariei instituției, oficializând numirile pentru două funcții-cheie.
Funcția de director de cabinet va fi ocupată de Florin Zaharia, iar cea de consilier al prefectului de Livia Elena Iancu.

Livia Elena Iancu este dublu licențiată în Sociologie și Drept și urmează în prezent cursurile de master la Universitatea din București. De asemenea, deține un master în Management Financiar la Universitatea Româno-Americană. Experiența sa profesională include atât mediul privat, cât și administrația publică, la nivel local și guvernamental.
„Am ales o echipă formată din oameni pregătiți, capabili să răspundă rapid provocărilor județului Neamț. Cancelaria nu este doar un aparat administrativ, ci motorul care va implementa strategiile guvernamentale la nivel local. Colegilor din Prefectură le transmit și pe această cale că nu există două echipe în instituție, ci una singură, din care facem parte cu toții. Respect experiența celor care lucrează de ani de zile în acest Palat administrativ și mă bazez pe profesionalismul lor”, a declarat prefectul Maria Apostol.
Dacă Florin Zaharia este mai cunoscut publicului nemțean, Livia Elena Iancu vine cu o experiență în administrația publică din București, unde a fost și consilier local în sectorul 4. Potrivit declarației de avere de pe site-ul Companiei Municipale de Management a Traficului București, pe care o puteți consulta aici https://www.cmmtb.ro/files/15/2023/declaratii%20intere%20si%20avere/IANCU%20LIVIA%20ELENA%20decl%20Avere%2030%20zile%20de%20la%20numire%2011.04.2023.pdf
ea a fost membru al Consiliului de Administrație dar a îndeplinit și rolul de administrator special al Companiei Municipale Medicale București, sectorul 1. Dar, potrivit documentului, mare parte din veniturile sale din ultimii ani au provenit din funcția de administrator în CA- ul unei alte companii din capitală – Compania Municipală Parcuri și Grădini București SA, de unde încasa pe atunci 18.300 de lei. În același an a obținut venituri de 39.000 de lei de la Asociației de Inițiativă Locală Roman, din comuna Horia.
M.N.





