Primăria Piatra-Neamț a avizat amplasarea a 3 corturi pentru strângere de semnături împotriva Legii Vexler, la solicitarea Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT).
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Florin Jbanca, cererea a fost depusă pe 24 aprilie 2026 de reprezentantul partidului, Lupescu Teodor-Liviu, și vizează instalarea unor construcții provizorii în trei zone din municipiu: Piața Petrodava (zona supermarket Winmark), Pietricica (Piața M. Kogălniceanu) și Orion.
Avizul emis de autorități este valabil până pe 24 mai 2026, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, la solicitarea organizatorilor.
Reprezentanții ACT folosesc aceste puncte pentru strângerea de semnături în vederea abrogării așa-numitei Legi Vexler, despre care partidul susține că ar avea efecte negative în ceea ce privește promovarea valorilor naționale.
”Considerăm că această lege este cel mai grav atac din ultimii 35 de ani, dat la adresa conștiinței naționale, a memoriei publice și a istoriei României. De aceea, vrem să fie eliminată din circuitul legislativ, cu atât mai mult cu cât începe să producă efecte. Deja, în baza ei, există inițiative privind scoaterea din circuitul public a unor de personalități culturale care sunt date unor străzi. Și ne așteptăm ca alte personalități culturale să fie vizate, pentru a le fi îndepărtate busturile și statuile din spațiul public, așa cum legea, de altfel, permite”, a afirmat Claudiu Târziu, liderul ACT, în ziua când a depus proiectul de lege.