La o zi după căderea guvernului Bolojan, în spațiul politic apar tot felul de variante pentru noua majoritate din România. În condițiile în care au fost voci din PNL, cu Cătălin Predoiu în frunte, care susțineau că liberalii trebuie să rămână la guvernare cu PSD-ul, am cerut părerea președintelui filialei Neamț a PNL, Laurențiu Leoreanu referitoare la poziționarea filialei.
Președintele PNL Neamț a declarat pentru Mesagerul de Neamț că „Partidul Național Liberal a guvernat și eu zic că a venit cu reforme, cu măsuri care chiar dacă unele dintre ele au fost nepopulare, poate chiar dureroase, au dus într-o zonă de stabilizare România, iar de la jumătatea anului ar fi trebuit să înceapă să se vadă și rezultatele acestor măsuri, acestor reforme.Din păcate nu au fost lăsați să meargă mai departe. Partidul Social Democrat a venit cu această inițiativă de a dărâma guvernul și de a-l elimina pe Ilie Bolojan, președintele PNL, din funcția de premier, deși mai avea timp până în 2027, când era gândită prin protocol rotativă”.
Președintele PNL Neamț a confirmat că a existat o discuție în cadrul formațiunii privind rolul partidului în viitor. „Partidul Național Liberal a decis să intre în opoziție. A fost o majoritate care a demis guvernul Bolojan. Partidul Național Liberal nu a dărâmat niciun fel de structură guvernamentală, nici guvern, nici coaliție, nici parteneriat, nici înțelegere. PSD a denunțat acest protocol, această colaborare, această guvernare. Și noi am decis să intrăm în opoziție”.
Ce se întâmplă la nivel local în Neamț
Laurențiu Leoreanu a subliniat însă că problemele și conflictele de la nivel național nu ar trebui să afecteze relațiile și parteneriatele la nivel local, în Neamț între PSD și PNL. „La nivel județean suntem într-un parteneriat, într-o coaliție cu Partidul Social Democrat la nivelul Consiliului Județean, la nivelul UAT-urilor, astfel încât să putem sprijini, să ajutăm dezvoltarea județului, dezvoltarea UAT-urilor pentru o gândire pragmatică, astfel încât să facem lucrurile să funcționeze, să nu se blocheze. Până în acest moment, la nivel județean, nici PNL, nici PSD nu au creat disfuncționalități, astfel încât lucrurile să intre într-un impas. Cum noi, Partidul Național Liberal, am anunțat că nu suntem demolatori, nu stricăm ceea ce funcționează, pe cale de conștiință, noi nu stricăm nici ceea ce funcționează în județul Neamț”.