Primăria Municipiului Piatra Neamț a organizat prima ediție a Galei NextGeneration, un proiect de referință dedicat tinerilor, performanței și viitorului comunității. Evenimentul a avut loc pe 14 mai, cu începere de la ora 13:00, la Cinema „Mon Amour”. În cadrul acțiunii la care au participat toate unitățile de învățământ din Piatra Neamț au fost premiate 19 proiecte realizate de elevi, câte un proiect de la fiecare școală sau colegiu. Echipele intrate în competiția inițiată de Primăria Piatra Neamț au venit cu idei și proiecte dedicate în primul rând tinerilor, dar și întregii comunități. Fiecare dintre proiecte a avut o abordare originală, iar dacă unele au avut în prim plan oportunități de petrece a timpului liber, altele au vizat atragerea tinerilor în hub-uri pentru dezvoltarea ideilor creative. Prezentarea celor 19 proiecte a adus entuziasm în rândul participanților la festivitate, sala Cinematografului „Mon Amour” fiind neîncăpătoare. Primarul municipiului Piatra Neamț le-a mulțumit tinerilor și a apreciat viziunea, creativitatea, spiritul civic și viziunea pentru viitor a tinerei generații.

Acțiunea a fost organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu sprijinul fiecărei instituții de învățământ din municipiul Piatra Neamț. Programul NextGeneration lansat de Primăria Piatra Neamț, unic în România, este un proiect inovator dedicat implicării reale a tinerilor în viața comunității, dezvoltării leadershipului elevilor și promovării ideilor care pot transforma orașul. Administrația publică locală va ține cont de fiecare din cele 19 proiecte finaliste care au fost premiate în cadrul galei din 14 mai.

La finalul festivității primarul Adrian Niță a punctat faptul că NextGeneration va avea în viitor un sediu și că în următorii doi ani intenționează transformarea actualului Mall Forum Center de la Piatra Centrală într-un hub dedicat exclusiv membrilor proiectului. Finaliștii primei ediții a Galei NextGeneration au devenit cofondatori și au fost recompensați de primarul Adrian Niță cu un card de acces gratuit la viitorul NextGeneration Hub.






(G. S.)







