Compania Județeană APA SERV S.A. a desfășurat marți, 20 mai, o acțiune de debranșare a unor utilizatori rău-platnici, ca urmare a neachitării facturilor pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare în termenele prevăzute contractual.
Potrivit reprezentanților companiei, măsurile au fost aplicate și în cazul utilizatorilor care nu au permis accesul la căminele de branșament. Acțiunea a avut loc după transmiterea notificărilor și parcurgerea etapelor legale de informare privind debitele restante.
Este vorba de 5 gospodării care au acumulat datorii de aproximativ 20.000 lei la apă.
Contactat telefonic, Vlad Angheluță ne-a declarat: „Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, dacă va fi cazul. Și nu numai în zona Târgu-Neamț, ci și în alte localități din județ. O parte dintre datornici au început să își plătească datoriile. Cei debranșați vor trebui să înteleagă că orice serviciu public trebuie plătit. Așa este în toată lumea„. 
Reprezentanții APA SERV precizează că scopul acestor măsuri este recuperarea creanțelor restante și menținerea funcționării în condiții optime a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.
Compania reamintește că plata la timp a facturilor contribuie la:
- asigurarea continuității serviciilor furnizate;
- evitarea acumulării penalităților de întârziere;
- evitarea suspendării furnizării serviciului;

menținerea unui sistem de apă și canalizare funcțional și eficient pentru întreaga comunitate.
În acest context, reprezentanții APA SERV îi îndeamnă pe utilizatori să își verifice situația soldurilor și să achite facturile restante în termenul stabilit, pentru a evita măsurile de debranșare și costurile suplimentare generate de reluarea furnizării serviciului.
Totodată, compania transmite că persoanele care întâmpină dificultăți financiare sunt încurajate să contacteze reprezentanții APA SERV pentru identificarea unor soluții privind achitarea debitelor restante, conform prevederilor legale și procedurilor interne aplicabile.
C.T.S.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




