Prefectul de Neamț, Maria Apostol, a organizat luni, 25 mai 2026, o ședință de lucru cu primarii tuturor celor 83 de localități nemțene, pentru a le cere să completeze, pe o platformă online dedicată proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), toate detaliile financiare și stadiul real de execuție.
Ședința vine ca urmare a videoconferinței maraton cu premierul Ilie Bolojan, de duminică, în cadrul căreia s-au trasat termene clare și s-a discutat despre ce proiecte mai primesc finanțarea, în funcție de gradul lor de execuție.
Mai concret, proiectele care au un grad de execuție de până în 30% se suspendă (amână) la execuție, practic, nu mai primesc acum finanțare. Cele care au un procent de execuție de 85% -90% rămân pe PNRR, dar cu termen de finalizare 31 iulie 2026, astfel încât la finalul lunii august toate demersurile privind recepția lucrărilor și raportările către ministere să fie gata.
În cazul lucrărilor care sunt pe final, atât constructorii, cât și primarul trebuie să-și asume că acestea vor fi finalizate până la 31 iulie 2026, adică în maxim 12 luni de la semnarea ordinului de începere a execuției.
Cele aflate într-un stadiu intermediar de execuție, adică între 30% și 75%-80% vor trece pe finanțarea prin împrumut, parte a PNRR.

PNRR-ul care ne doare! Revoltă pe presiunea pusă de guvernanți pe bugetele locale!
Marți, 26 mai, ora 15:00, este termenul limită până la care toți primarii trebuie să aibă încărcate deja în platforma dedicată toate detaliile financiare și tehnice pe acest tip de proiecte, informații care să reflecte “realitatea din teren”, sub amenințarea unor controale drastice, după finalizarea acestor raportări online.
Unii primari, începând cu edilul de Piatra- Neamț, Adrian Niță, dar și reprezentanți ai altor primării, precum Bicaz, Roznov și altele și-au exprimat nemulțumirile legat de faptul că, anul trecut, plățile nu au fost făcute la timp, s-au suspendat unele lucrări chiar și pentru 6 luni, din cauza întârzierilor cu plata, iar, acum, sunt presați ca în numai două luni să termine execuția, deja întârziată, a unor lucrări.
Ba mai mult, parte din aceste lucrări rămân să fie achitate din bugetul local, ceea ce a produs indignare în rândul unora dintre edili, în contextul unui an de criză financiară, în care deja anumite sume, destul de consistente, din impozitele locale (precum cele ale liber profesioniștilor) nu mai ajung la primării, ci merg la bugetul de stat.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj Denisa Popa






