Pompierii nemțeni au făcut noapte albă pentru a știnge incendiul izbucnit ieri noapte, 29 mai, în jurul orei 22:10, în comuna Dobrenii la o casă din satul reședință.
„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (4 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și o autocisternă), SVSU Dobreni, SVSU Bodești și IPJ. Ulterior, în sprijin, a intervenit și un echipaj de pompieri cu o autocisternă din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.
Persoanele care se aflau în interiorul locuinței s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. 
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unui ansamblu de locuit format din două case și mai multe anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la construcțiile din vecinătate.
Din interiorul construcțiilor fost evacuate 3 butelii care prezentau risc de explozie.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 1200 mp și bunurile din interiorul acesteia. De asemenea a ars și un sistem de panouri solare”, a transmis căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
La locul evenimentului a rămas un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere pentru monitorizarea zonei.
Angela Croitoru
Imagini: ISU Neamț
Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu




