Abia ce s-au stins ecourile Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, în unele localități nemțene, la începutul săptămânii, că o nouă întrerupere a cursurilor se prefigurează în învățământul preuniversitar. De această dată, vineri, 5 iunie, se celebrează Ziua Învățătorului. Practic, două zile s-au dus din săptămâna 1-5 iunie, iar elevii și cadrele didactice au mai ajuns în școli doar pentru trei zile. Va fi, așa cum se întâmplă de multe ori, o minivacanță, un week-end în prelungiri, 5-7 iunie. Din 2024, oficial și legal, Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare pentru personalul din învățământul preuniversitar, în baza Contractului Colectiv de Muncă din Educație. Cursurile sunt însă suspendate, fără ca programul școlar să fie recuperat ulterior.
Ziua Învățătorului și cea a Copilului se contopesc la Piatra- Neamț

Numărătoarea inversă până la vacanța mare!
Minivacanța ce începe vineri, 5 iunie, vine într-un moment în care anul școlar se apropie de final și marile examene se apropie: Bacalaureat și Evaluare Națională. Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a intră, astfel, oficial în vacanță de mâine, iar joi, 4 iunie este ultima zi de școală. Absolvenții de gimnaziu, elevii de clasa a VIII-a, vor termina cursurile de weekendul viitor. Săptămâna 8- 12 iunie, este ultima pentru ei, la finalul acestei luni urmând să susțină Examenul de Evaluare Națională. Pentru majoritatea elevilor din România anul școlar se va încheia pe 19 iunie. Pe 20 iunie 2026, începe vacanța mare dintre anii școlari 2025-2026 și 2026 – 2027.
Angela Croitoru




