În această dimineață, 8 iulie, au fost afișate rezultatele finale la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții de gimnaziu.
În județul Neamț au fost formulate doar 80 de contestații.
Situația finală se prezintă astfel:
- În județul Neamț au susținut examenul 3.557 de elevi, din cei 3.586 înscriși (cu peste 300 de elevi mai puțin față de 2025).
- 2689 de candidați au reușit să obțină cel puțin media 5.00 (cu unul mai puțin decât situația inițială). „Promovabilitatea” este de 75,6%, apropiată de cea înregistrată în 2025 – 77%;
- 303 candidați au reușit să obțină cel puțin media 9.00, în creștere cu 5 față de situația inițială. În continuare însă, raportat la 2025, când 464 de elevi reușeau această performanță este o situația mai slabă;
- Cea mai mare medie din Neamț a fost de 9.87, obținută de un absolvent al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Roman.
M.N.





