Reevaluarea lucrărilor scrise la examenul de Bacalaureat din prima sesiune iunie-iulie 2026 a fost benefică pentru marea majoritate a celor care au depus contestații în această vară. În Neamț, pe lângă faptul că încă 2,41% dintre absolvenți au obținut media de promovare (6,00 sau peste 6,00!), la cea de-a doua corectură, au fost obținute încă 13 note maxime la nivel de probe și o medie generală de 10,00 absolventei de la Roman, ce a primit cele 2 sutimi care o despărțeau de media perfectă (detalii recitiți aici).
“Situația numerică a candidaților care au obținut nota 10 la fiecare dintre probe s-a îmbunătățit după soluționarea contestațiilor, după cum urmează:
- 17 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română (17 candidați înainte de contestații);
- 108 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (100 candidați înainte de contestații);
- 89 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (84 candidați înainte de contestații)”, precizează Ana Socea, președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Neamț din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Neamț.
Angela Croitoru





