Municipalitatea a anunțat că la cea mai mare unitate de învățământ din Piatra Neamț, Școala Gimnazială nr. 2, a implementarea unui proiect de reabilitare, pe data de 27 iulie 2026 fiind emis ordinul de începere a lucrărilor. O parte dintre elevi vor fi să relocați, urmând să facă ore la Școala Speranța – lucru care poate fi un inconvenient din pricina distanței și la Colegiul Cartianu, pe lângă cei care vor învăța în continuare în școală.
Câștigătoarea licitației este firma Pro Instal SRL Piatra Neamț, care trebuie să finalizeze lucrările în 14 luni, un termen scurt dată fiind amploarea lucrărilor care trebuie realizate. Societatea are experiență în „educație”, în portofoliu având lucrări la Liceul Victor Brauner, Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț, Liceul Roznovanu din Roznov, grădinița și școala din Speranța, etc.
„A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică pentru trei corpuri de clădire ale unității, investiții ce vor duce la creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de confort ale elevilor și profesorilor. În acest fel, întreaga unitate va fi complet modernizată, după ce, anul trecut, primăria a început acest proces prin reabilitarea corpului C2”, a declarat primarul Adrian Niță.
Valoarea proiectului câștigat de municipalitatea pietreană pentru Școala Nr 2 este de 24,1 milioane de lei (inclusiv TVA), din care fondurile nerambursabile (europene și din bugetul național) însumează 13,3 milioane lei (valoarea eligibilă, restul reprezentând contribuții de la bugetul local.
Dan Sofronia







