Primăria Piatra-Neamț solicită, printr-un proiect de hotărâre, Consiliului Județean Neamț darea în folosință gratuită, pentru un an, a imobilului din strada Gavril Galinescu nr. 11, cunoscut drept spațiul în care au funcționat ”Școlile Normale” și, mai nou, extensia ASE București. Spațiul ar urma să fie folosit pentru relocarea temporară a unor unități de învățământ aflate în reabilitare, așa cum s-a întâmplat și în mandatul Carabelea. Să ne aducem aminte că atunci a existat un adevărat scandal cu privire la condițiile în care ar fi urmat să se desfășoare activitate, care a căpătat accente politice clare ( amănunte aici și aici.).
Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Vasile-Adrian Niță, urmează să fie analizat de Consiliul Local Piatra-Neamț. Municipalitatea cere preluarea unei clădiri cu regim P+2, cu suprafața construită de 2.897 mp și suprafața construită desfășurată de 6.532 mp, precum și a terenului aferent, de 7.909 mp. Imobilul aparține domeniului privat al județului Neamț.
Potrivit documentației, spațiul este necesar pentru a asigura continuitatea cursurilor pe durata lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare la mai multe unități de învățământ. În discuție sunt Școala Gimnazială nr. 11 ori Colegiul Național de Informatică.
Același spațiu, aceeași destinație
Clădirea de pe strada Gavril Galinescu a mai fost utilizată ca spațiu pentru activități școlare și în mandatul fostului primar Andrei Carabelea. La acel moment, imobilul a fost pus la dispoziția elevilor de la Școlile Gimnaziale nr. 5 și nr. 8, în contextul lucrărilor care au impus relocarea acestora. Prin noul proiect, administrația locală revine practic la aceeași soluție.
Dreptul de folosință gratuită este solicitat începând cu 10 august 2026, pentru o perioadă de un an. Totuși, acesta poate înceta înainte de expirarea termenului, dacă va fi emis ordinul de începere a lucrărilor la proiectul de consolidare și eficientizare energetică a clădirii respective.
Municipalitatea arată că nu dispune, în propriul patrimoniu, de suficiente spații adecvate pentru desfășurarea activităților didactice în perioada șantierelor. Hotărârea finală privind solicitarea adresată Consiliului Județean Neamț aparține Consiliului Local Piatra-Neamț. (M.N.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





