Generalul de brigadă Ioan Nițică, cel care a fost comandantul actualului Inspectorat pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț pentru 15 ani, a fost comemorat vineri, 31 iulie 2026, la șase ani de la trecerea sa în neființă.
S-a stins din viață, răpus de o boală neiertătoare, la 31 iulie 2020.
„Astăzi se împlinesc 6 ani de când generalul de brigadă Ioan Nițică ne veghează de printre stele.
Un profesionist desăvârșit, dedicat trup și suflet misiunii de salvator, va rămâne pentru totdeauna în inimile și în gândurile camarazilor cărora le-a fost mentor și comandant timp de 15 ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se spune în postarea ISU Neamț.
Generalul de brigadă Ioan Nițică a fost cel mai longeviv șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, cu merite de necontestat în domeniul de activitate, motive suficiente pentru a fi declarat cetățean de onoare al județului Neamț. O distincție acordată extrem de rar, care i-a fost acordată post-mortem în anul 2022.
A.C.
Foto: ISU Neamț

Mesagerul Bacău Intervenție salvatoare la Târgu Ocna: jandarmii au oferit sprijin unei femei rănite, căzută pe marginea drumului
ZCH Accident între două autoturisme în Piatra Neamț. O femeie a fost transportată la spital
NewsEdge Meta, compania care deține Facebook, lansează Muse, aplicația AI care depășește ChatGPT, Grok și Claude la descărcări
BusinessEdge Bursa de Valori București închide ședința de tranzacționare în teritoriu negativ. BET coboară sub 32.000 de puncte, iar acțiunile Aquila scad cu 8,12%




