1 August este Ziua Națională a Salvatorului Montan care este sărbătorită de către angajații Serviciului Public Salvamont Neamț, care sunt de serviciu, prin muncă. Așa a fost pentru salvamontișți în fiecare an, au sărbătorit dacă au avut intervenții mai puține, prin odihnă de ziua lor. Altfel, 1 august marchează vârful de sezon turistic și perioada cea mai aglomerată din an pe muntele Ceahlău, acolo unde își au bazele (la Cabana Dochia și în stațiunea Ceahlău).
“Suntem de serviciu, ca în fiecare zi, este plin sezon. Încercăm și sperăm că, poate, astăzi, nu o să avem multe intervenții, că vom avea parte de o zi mai liniștită. Este tot ce ne dorim!
Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Neamț, domnul Daniel Harpa, pentru urarea frumoasă pe care ne-a făcut-o de ziua noastră! Ne onorează, mulțumim! Sperăm că, în continuare, CJ Neamț va susține activitatea Salvamon Neamț, nu pentru noi, evident, ci pentru siguranța turiștilor și pentru cartea de vizită a Salvamont Neamț”, a declarat pentru “Mesagerul de Neamț” Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț și președinte al Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont România,
Mesajul președintelui CJ Neamț, Daniel Harpa: “Mulțumesc pentru fiecare om adus acasă!”
Serviciul Public Salvamont se află sub autoritatea CJ Neamț, iar președintele Daniel Harpa le-a transmis, public, pe Facebook un mesaj pentru această zi:
“Pe munte, atunci când fiecare minut contează, salvamontiștii pornesc spre cei aflați în pericol, indiferent de oră, de vreme sau de dificultatea intervenției.
În Masivul Ceahlău, în Cheile Bicazului și în celelalte zone montane ale județului, echipa Salvamont Neamț asigură permanența, amenajează traseele și intervine pentru acordarea primului ajutor și evacuarea persoanelor aflate în pericol. Munca lor înseamnă pregătire continuă, curaj și multă responsabilitate.
Astăzi, de Ziua Națională a Salvamont România, le mulțumesc colegilor de la Serviciul Public Județean Salvamont Neamț pentru fiecare intervenție și pentru fiecare om adus în siguranță acasă.
Consiliul Județean Neamț va continua să susțină această echipă și investițiile necesare desfășurării activității sale. Siguranța celor care aleg muntele trebuie tratată cu toată seriozitatea.
La mulți ani, salvamontiștilor nemțeni!
La mulți ani, Salvamont România!”.
Angela Croitoru





