Alexandru Răducanu este tânărul în vârstă de 26 de ani din Piatra Neamț, care și-a pierdut viața în gravul și tragicul accident produs marți seară, 11 august, în centrul municipiului Brașov. Tânărul se afla pe trotuar în momentul în care a fost lovit de un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Un accident stupid care curmă o viață a unui tânăr care a avut ghinionul să se afle într-un loc unde nimeni nu se aștepta la un impact cu o mașină
Mașina, condusă de un bărbat de 50 de ani, a ajuns pe trotuar și a lovit trei pietoni. În urma impactului, Alexandru și un turist german, în vârstă de 34 de ani, au murit.
Accidentul s-a produs în jurul orei 21:00, pe strada Mureșenilor din Brașov. Potrivit Poliției Brașov, autoturismul Duster circula de pe strada Lungă către strada Mureșenilor, iar în zona intersecției cu sensul giratoriu, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției.
Autoturismul a urcat pe spațiul verde al sensului giratoriu și și-a continuat deplasarea pe trotuarul din partea dreaptă a străzii Mureșenilor, unde i-a lovit pe cei trei pietoni.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale și de descarcerare. Unul dintre pietoni a fost declarat decedat imediat după producerea accidentului, iar pentru al doilea au fost efectuate manevre de resuscitare. La ora 21:33, acesta a fost declarat, la rândul său, decedat.
Cel de-al treilea pieton, un turist german în vârstă de 31 de ani, a fost rănit grav și transportat la spital. Și conducătorul autoturismului a suferit leziuni și a fost transportat pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia. Este analizată inclusiv ipoteza unei probleme medicale a șoferului, însă cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită până în acest moment. Un film al accidentului poate fi urmărit mai așa cum a fost redat de publicația newsbv.

Denisa POPA
Foto: Facebook/

Parteneri
Mesagerul Bacău Albia Siretului, sufocată de balastiere și utilaje abandonate
ZCH Casa Verde 2026, redesenat: baterii pentru prosumatori și renunțarea la „cursa primului click”
NewsEdge CCR dezbate noua Lege ANI: declarațiile de avere, partenerii demnitarilor și limitele vieții private
BusinessEdge Nvidia strânge 500 de miliarde de dolari pentru finanțarea infrastructurii AI. Tehnologia devine un activ valoros pentru bănci și investitori




