Locuitorii comunei Păstrăveni și oaspeții lor au sărbătorit, duminică, 30 august 2026, Ziua Comunei Păstrăveni, într-o atmosferă de sărbătoare, în care comunitatea, performanța școlară și tradițiile locale s-au aflat în centrul evenimentului.
Manifestările dedicate sărbătorii comunei au fost organizate de Primăria comunei Păstrăveni, în colaborare cu Consiliul Județean Neamț și Școala Gimnazială Păstrăveni, programul fiind construit astfel încât să îi aducă împreună pe oameni de toate vârstele.
Evenimentul de duminică, desfășurat pe terenul „La Țintă”, a debutat cu un Te Deum, slujba de mulțumire reprezentând momentul solemn al manifestării. Au urmat momente dedicate unor oameni care, prin parcursul lor, reprezintă repere pentru comunitatea locală.
Un moment emoționant l-a constituit sărbătorirea cuplurilor din Păstrăveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026. Jumătate de secol petrecut împreună, la bine și la greu, a fost celebrat în fața comunității, într-un gest de respect și recunoștință pentru familiile care au contribuit, de-a lungul timpului, la construirea acesteia.
Educația și performanța copiilor nu au fost uitate.
Elevii Școlii Gimnaziale Păstrăveni care au obținut rezultate deosebite la învățătură în anul școlar 2025–2026 au fost felicitați și recompensați, la fel ca elevii din școlile comunei care au participat la concursurile „Sanitarii Pricepuți” și „Prietenii Pompierilor”.
Programul artistic a completat atmosfera de sărbătoare. Pe scenă au urcat elevii Școlii Gimnaziale Păstrăveni, dar și interpreți locali și invitați speciali, care au oferit celor prezenți momente de muzică și voie bună.
Sărbătoarea comunei a fost precedată, sâmbătă, de activități sportive și recreative. La Școala Gimnazială Păstrăveni au fost organizate un campionat de fotbal și un concurs de șah, în timp ce copiii din comună au avut acces gratuit la tobogan și caruselul cu lanțuri amplasate pe terenul „La Țintă”.
„O comunitate adevărată se construiește prin oameni și prin respectul față de valorile ei”
Primarul comunei Păstrăveni, Anton Gorea, a transmis că Ziua Comunei reprezintă mai mult decât un simplu eveniment festiv, fiind un prilej de a pune în valoare oamenii și rezultatele comunității.
„Ziua Comunei Păstrăveni este, înainte de toate, o sărbătoare a oamenilor. Este ziua în care ne întâlnim, lăsăm pentru câteva ore grijile deoparte și ne bucurăm împreună de ceea ce avem mai de preț: comunitatea noastră. Am dorit ca această ediție să fie dedicată copiilor, tinerilor, familiilor și tuturor celor care, prin munca și implicarea lor, fac cinste comunei Păstrăveni.”
Edilul a subliniat și importanța recunoașterii meritelor celor care contribuie la viața comunității:
„Ne-am bucurat să îi felicităm pe elevii care au obținut rezultate bune la învățătură și la concursurile școlare, pe voluntarii SVSU, dar și pe familiile care au ajuns la 50 de ani de căsătorie. Sunt exemple de perseverență, seriozitate și devotament. Cred că o comunitate adevărată se construiește prin oameni și prin respectul față de valorile ei.”
„Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, colegilor din Primărie, partenerilor, cadrelor didactice, copiilor, voluntarilor, artiștilor și, nu în ultimul rând, locuitorilor comunei Păstrăveni. Îmi doresc ca astfel de momente să ne apropie și să ne amintească faptul că avem o comunitate de care trebuie să fim mândri.”
Prin activitățile organizate în acest an, Ziua Comunei Păstrăveni a fost o celebrare a comunității, a generațiilor și a valorilor care dau identitate acestor locuri – de la familiile care au construit, timp de decenii, viața satului, până la copiii și tinerii care reprezintă speranța și viitorul comunei.
C.T.S.

Parteneri
Mesagerul Bacău VIDEO. Cafeaua de dimineață. Invitat: primarul Lucian Stanciu Viziteu. Bacăul – un oraș verde?
ZCH Tragedie teribilă în Neamț – o femeie a fost înjunghiată de un bărbat care ulterior și-ar fi luat viața
NewsEdge „Copii” contra cost pentru vârstnici. China găsește o soluție inedită pentru singurătatea bătrânilor
BusinessEdge Pentagonul intră în acționariatul unei companii petroliere care operează în Venezuela. Acordul dintre Washington și Caracas este pe 25 de ani

