O ședință a Consiliului Local Târgu-Neamț, desfășurată în plină criză a apei, poate fi extrem de instructivă. Te-ai aștepta ca aleșii locali să fie preocupați în primul rând de această problemă și să profite de ocazia întâlnirii pentru a discuta soluțiile aflate la îndemâna administrației locale.
Lucrurile au stat însă cu totul altfel. Atmosfera a părut relaxată, iar discuțiile s-au concentrat pe baterii de stocare, angajări la spital și câteva contre tovărășești. Apoi s-a trecut la proiectele de hotărâre. Când s-a ajuns la votul secret, cei prezenți păreau deja plictisiți.
Din păcate, în sală nu au venit cetățeni nemulțumiți care să întrebe, în cadru oficial, ce soluții are Primăria pentru criza apei. Cel puțin până când am rezistat noi. Cum subiectele interesante au fost puține în ședință, am admirat fațada Primăriei, reabilitată și renovată, care oferă clădirii, cel puțin la exterior, o imagine de seriozitate și respectabilitate.
Dacă însă ai curajul sau necesitatea de a folosi grupul sanitar din apropierea sălii de ședințe de la parter, proverbul din titlu capătă imediat sens. Fotografiile sunt mai mult decât elocvente: mucegai, igrasie și instalații degradate într-o clădire publică proaspăt reabilitată.
Este greu de înțeles cum s-au putut cheltui bani pentru renovarea unei clădiri atât de importante, fără ca o problemă aparent banală, precum o coloană de instalații veche și deteriorată, să fie rezolvată. Într-un spațiu public, curățenia și igiena nu ar trebui să fie tratate cu nepăsare sau lăsate exclusiv în seama personalului de întreținere.

Cât despre apa din Primărie, imaginile filmate vorbesc de la sine.
Totuși, pe masa unor consileri exista moneda forte a orașului: apa!
(V.B.)

Mesagerul Bacău O carieră dedicată excelenței academice: Prof. univ. dr. Elena Nechita, sărbătorită la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
ZCH Un zăneștean „a evadat „…la o cafenea. Ce riscă, acum, pentru că a fost și agresiv cu oamenii legii?!
NewsEdge Papa Leon al XIV-lea cere dialog în Franța, în plină dispută politică
BusinessEdge Modelele chinezești de AI câștigă teren în companii. Ponderea lor a ajuns la 67% pe OpenRouter








