România a fost reprezentată la World Robot Olympiad (WRO) – Open Championship Asia&Pacific, desfășurată în India, de echipa “ArtBot”, din cadrul clubului “Eu Codez”, Piatra-Neamț, care s-a întors acasă cu locul 4 la categoria “Future Innovators Elementary” și cu “Team Spirit Award”.
Reușita este cu atât mai importantă cu cât competiția a fost una acerbă: a reunit aproximativ 180 de echipe din 20 de țări, participante la patru categorii diferite. Pentru copiii din echipa ArtBot, participarea în India a însemnat nu doar o competiție de robotică, ci și o experiență internațională în care tehnologia s-a întâlnit cu tradiția și cultura.

Rezultatul final — locul 4 la cele două categorii “Future Innovators Elementary” și “Team Spirit Award” — reprezintă o reușită importantă pentru echipa ArtBot, pentru clubul Eu Codez și pentru comunitatea din România și din Piatra-Neamț.
Un robot transmite „motivele tradiționale românești” lumii întregi
Tema ediției din acest an a fost „Robots Meet Culture”, iar echipa ArtBot a ales să vorbească despre una dintre valorile importante ale culturii românești: motivele tradiționale și necesitatea păstrării lor pentru generațiile viitoare.
“Proiectul a fost construit din piese LEGO și componente LEGO EV3 și reprezintă un robot care își propune să transmită din generație în generație motivele tradiționale românești.
Ideea proiectului a pornit dintr-o experiență personală și din dorința copiilor de a înțelege mai bine tradițiile locale. Pentru documentare, membrii echipei au vizitat *Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț, unde au descoperit mai multe elemente ale patrimoniului tradițional românesc. O sursă importantă de inspirație a fost și străbunica lui Justin Asandului, care încă țese covoare și pânze folosite pentru costume populare.
Contactul direct cu această tradiție i-a făcut pe copii să înțeleagă că ceea ce astăzi poate părea firesc riscă să se piardă dacă nu este transmis mai departe. Astfel, au decis să folosească robotica pentru a spune o poveste despre tradiție, memorie și continuitate”, ne-a transmis Cornel Ciurezu, cel care se află cu echipa ArtBot (Eu codez) în India.
Echipa ArtBot a fost formată inițial din Vlad Sasu, Justin Asandului și Filip Pruteanu, însă Vlad nu a putut participa la deplasarea în India, astfel că Justin și Filip au reprezentat ArtBot și România în cadrul competiției.
Pasiunea pentru roboți și tradițiile românești pe scena WRO

Pe lângă rezultatul obținut în concurs, experiența din India le-a oferit copiilor ocazia să cunoască echipe din alte țări, să își prezinte proiectul în fața juraților și să descopere o cultură diferită. Pentru ei, competiția a însemnat și prietenii noi, schimb de idei și o experiență pe care cu siguranță nu o vor uita.
“Copiii au demonstrat că pasiunea pentru robotică poate merge mână în mână cu respectul pentru patrimoniul local și că tradițiile pot găsi forme noi de a ajunge la generațiile viitoare.
Echipa ArtBot le mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă această experiență și celor care au fost alături de copii. Fără ei povestea Art Bot nu ar fi putut ajunge așa departe”, ne-a spus Cristina Ciurezu reprezentanta Clubului “Eu codez” Piatra-Neamț.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Amendă de 5.000 de lei pentru un magazin din Bacău care vindea energizante unui elev, chiar lângă o unitate închisă recent pentru tutun
ZCH FOTO. Doi răniți într-un accident rutier la ieșirea din Negrești spre Todirești
NewsEdge Gala Women in Economy, la Madrid. Se face un nou pas pentru internaționalizarea antreprenoriatului românesc
BusinessEdge OpenAI suspendă antrenarea noilor modele AI pentru a introduce măsuri de siguranță. Este a doua pauză în trei luni




