Dincolo de numirea oficială și de investire, care cel mai probabil va avea loc luni, Vlad Grigorean poate fi considerat noul prefect al județului. Este omul pe care a pariat Daniel Harpa, președintele PSD Neamț și care l-a numit într-o funcție, cea de secretar general, care nu l-a scos cu prea multe în evidență, într-o filială în care nemulțumirile sunt nenumărate, dar niciodată scoase la suprafață, poate cu excepția cazului Grumăzești.
Cine are curiozitatea să-i urmărească toate platformele de comunicare are surpriza să vadă un personaj care este foarte atent la imagine și ocupat de traseul său politic. Calculat și atent la consecințe și care pare că nu precupețește nimic ca să ajungă la țelul său.

Acum vine ca prefect după Maria Apostol, care a făcut ca imaginea Prefecturii să se schimbe, prin implicare personală în probleme delicate. Va fi greu să facă la fel, are un partid în spate și mulți care pe post de sfătuitor încearcă să-l ”ajute” să se adapteze la noile responsabilități.
În ce măsură va reuși, este o întrebare la care răspunsul ar putea veni mai repede decât ne așteptăm.
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026





