O femeie în vârstă de 35 de ani, având calitatea de contabil în cadrul Primăriei Mărgineni, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț. Aceasta este suspectată că și-ar fi însușit fără drept suma de 400.000 de lei din fondurile instituției.
Cazul face parte din ampla operațiune națională JUPITER și este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Cercetările vizează săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals informatic.
Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că suspecta ar fi transferat în mod repetat sume de bani din conturile primăriei direct în conturile personale, acumulând un prejudiciu total estimat la 400.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie pentru dovedirea întregii activități infracționale. Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată autorităților judiciare pentru dispunerea măsurilor legale.
M.N.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști







