Comuna Drăgănești este una dintre cele 32 de comune incluse în lista localităților rurale a căror populație este sub limita minimă de 3.000 de locuitori, având o populație de 1.483 de locuitori, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Despre decizia de comasare, așa cum este propusă în acest moment, Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești, ne-a declarat:
„Comasarea să se facă la localitățile care au sub 3.000 de locuitori, nu numai la cele cu sub 1.500. Și ea să se facă împreună cu comasarea județelor, pentru că la nivelul județelor se cheltuie cei mai mulți bani. Nu știu dacă se va realiza această comasare, pentru că avem o clasă politică foarte slabă.
Drăgăneștiul s-a dezvoltat mult mai bine decât atunci când era în componența comunei Brusturi. Avem un procent de peste 90% de străzi asfaltate, peste 70% acoperire cu rețele de apă și canalizare și peste 70% cu rețea de gaz. Va fi greu ca oamenii din satul Șoimărești să meargă 10 kilometri pe jos până la Brusturi pentru a-și rezolva treburile la primărie. Oricum, ar fi bine să rămână doi angajați aici, la Drăgănești, pentru nevoile oamenilor”.
Primarul Ion Nechifor a mai abordat acest subiect și în vara anului trecut, într-un articol publicat în Mesagerul de Neamț.
Primăria comunei Drăgănești are 17 angajați, inclusiv primarul și viceprimarul. Dintre aceștia, opt lucrează la birouri, iar ceilalți sunt muncitori, șoferi și un bibliotecar.
C.T.S