
Dublu standard la PNL

Discuția a ajuns și la consilierii locali ai Puterii acuzați de incompatibilitate. Viorel Chirilă a și indicat două persoane de care să ne ocupăm, pe motiv că “au incompatibilități severe”. I-am propus să dea dînsul tonul, că tot pare a deține date interesante…
Decanul Baroului, mai hotărît ca în politică

Cum avocatul Chelaru face și legi de ani buni de zile, l-am rugat să comenteze și vestitele contribuții personale ale secretarului municipiului, Vasile Vișan, care nu vede niciodată incompatibilități cu statutul aleșilor locali. Iată ce declară Ion Chelaru: “Este dreptul la opinie al domnului Vișan. Cu consiliul local cred că este o problemă. De fapt noi am recomandat avocaților să găsească soluții, să evite astfel de situații”.
Ce scrie la legi
Legea 51/1995 (privind exercitarea profesiei de avocat), art. 14:
Pentru a marca limpede o parte din cadrul de referință al documentării, se cuvin cîteva precizări ce decurg din Legea 51/1995 (privind exercitarea profesiei de avocat) și Statutul profesiei de avocat. Astfel, în lege scrie clar la art. 14:
Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decît cea de avocat; (…)
c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.
- Statutul profesiei de avocat, art. 30:
(1) Sînt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel:
a) faptele personale de comerț exercitate cu sau fără autorizație; (…)
d) calitatea de președinte al consiliului de administrație, administrator unic, sau membru în comitetul de direcție al unei societăți comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată.
(2) Avocatul poate fi asociat sau acționar la societățile comerciale cu răspundere limitată sau la cele pe acțiuni.
(3) Avocatul poate îndeplini funcția de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată, cu obligația de a aduce acest fapt la cunoștința decanului baroului în care își exercită profesia. Avocatul va furniza toate explicațiile asupra condițiilor în care el exercită funcția de membru al consiliului de administrație și va prezenta toate documentele doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor confidențialității.
(4) Dacă consiliul baroului apreciază că exercitarea funcției de membru al consiliului de administrație este sau devine incompatibilă cu demnitatea și cu regulile de conduită impuse avocaților poate,îin orice moment, să solicite celui interesat să părăsească funcția pe care o ocupă.
Legea 161/2003 (privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției), art. 90:
Consilierii locali care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.
Încălcarea dispoziției de mai sus atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.
Constatarea încetării mandatului de consilier local se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Ordinul emis de prefect poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă. Prevederile referitoare la încheierea de drept a mandatului nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului de către prefect, se face dovada că încălcarea dispozițiilor art. 90 a încetat (art. 92)
Viorel Cosma





