11 locuri din Neamț sunt călcate de polițiști la această oră, fiind vorba de sediile unor societăți comerciale și domiciliul unor persoane bănuite de evaziune fiscală a cărui prejudiciu se ridică la peste 760.000 de lei. Perchezițiile nu au loc doar în Neamț, ci și în județele Alba, Suceava, Maramureș și Satu Mare.
«În această dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba efectuează 37 de percheziții domiciliare și pun în executare mai multe mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de peste 760.000 de lei, prin evaziune fiscală.
La data de 3 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează 37 de percheziții la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile și sediile unor societăți comerciale aparținând mai multor persoane cu domiciliul pe raza județelor Alba (12), Neamț (11), Suceava (8), Maramureș (5) și Satu Mare (1).
De asemenea, sunt puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni, acestea urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri.
În cauza investigată de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.P.J. Alba există suspiciunea că, în perioada 2012 – 2014, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Alba ar fi exploatat și achiziționat masă lemnoasă, fără forme legale, pentru care ar fi folosit documente fictive, provenite de la societăți comerciale de tip „fantomă”.
Ulterior, marfa ar fi fost comercializată mai multor mari procesatori de material lemnos. Prin aceste operațiuni ilegale s-ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 766.342 de lei.», se arată în comunicatul Poliției Române.