Miercuri dimineață, în jurul orei 9, directorul Liviu Timuș a fost primit în „audiență de lucru” la președintele CJ Neamț. Trecuseră 8 zile, o etapă de Hard Enduro și un recital de inimă cu Marius Bațu peste Piatra Neamț de când semnase, în numele Teatrului Tineretului, ultimul rând de adrese către primărie și conducerea administrativă a județului. Referința pentru pachetul de nemulțumiri este cea prezentată în paginile noastre, după ginionista zi de marți -13 august, când s-a descoperit că scaunele pentru sala de spectacole a teatrului nu plecaseră din China. Mai mult, cealaltă parte de mobilier trimisă de furnizorul Eurodidactica era neconformă cu destinația. S-a vehiculat atunci ipoteza optimistă că până la finele lui august, termenul limită oficial pentru livrarea și montarea scaunelor, era suficient timp.
Timuș s-a dus peste președinte
Pe canale personale, Liviu Timuș avea să afle că povestea scaunelor îmbină drama cu țeapa transfrontalieră. Se spunea că Eurodidactica, știindu-se în culpă, anunțase primăria pietreană despre imposibilitatea încadrării în termenii contractului înainte de farsa cu sosire celebrului TIR pe jumătate gol. A solicitat detalii de la primărie, chiar și o copie după notificare, dar degeaba. Tot neoficial a auzit câte ceva despre invocarea clauzei de forță majoră, un termen de o săptămână după 1 septembrie în vederea clarificărilor și atât. Un șugubăț apropiat teatrului i-a spus că nu mai vede nici un document oficial de la primărie fiindcă ajunge în presă.
Cu acest tablou în portofoliu, Timuș a mers la Culiță Tărâță. Ideea era că lăsase de la el încă două zile după acel termen neoficial vehiculat dinspre primărie, fie pentru „inventarea” scaunelor, fie pentru lichidarea contractului cu țeparii și încasarea cuvenitelor penalități și daune. Președintele era perfect… neinformat.
Informații parțiale avea responsabila de problemă din CJ, vicele Emilia Arcan, în sensul că dăduse drumul petiției pe traseul clasic birocratic și aștepta răspunsuri scrise.
Penalitățile
O serie de răspunsuri avea să ofere pe viu Bogdan Pușcașu, city manager, iubitor și al teatrului, nu doar al motociclismului de forță sau călăriei. Da, a existat o corespondență între primărie și Eurodidactica. Da, s-a invocat forța majoră și ai noștri au cerut probe. Cert este, după cum declara Pușcașu, angajamentul de furnizare și montare a scaunelor până la finele acestei luni. Asta nu exclude penalitățile de 0,03% pe zi din valoarea de 390.000 lei a scaunelor. Unde sunt? Nu se știe. Oficial nu se știe nici dacă dotările neconforme cu teatrul, dar bazate pe proiect, trebuie ori nu penalizate. S-au adunat note explicative de la proiectant, constructor și consultant, urmând să fie dat publicității un punct de vedere al primăriei. Pe note, acte și corespondență a crescut și altă încurcătură, una numai bună de deslușit de vicele de municipiu Aurelia Simionică, anume reperele calendaristice ale corespondenței cu Eurodidactica. Simionică era pe lista de semnatari de răspunsuri scrise așteptate de Emilia Arcan. De această dată presiunea exercitată de la consiliul județean, cu ceasul în mână, nu era o glumă.
S-au încurcat în inundații?
La ceas de prânz, la CJ se primește în copie o comunicare semnată „pentru primar”, adresată directorului Timuș. În pagina de deschidere sunt invocate două adrese primite de la Eurodidactica, pe 31 iulie, respectiv 6 septembrie. Adică situația reală era binecunoscută mult înainte de 13 august când la TT unii așteptau scaune ca proștii! Sub antetul primăriei, scrie așa: „Pe de o parte, este vorba despre efortul producătorului de scaune de a îmbunătăți calitatea mobilierului, prin adaptarea acestuia la acustica (?! – n.a.) și specificitatea sălilor ce urmează a fi dotate, iar pe de altă parte este invocată clauza de forță majoră, faptul că fenomenele meteorologice nefavorabile și consecințele acestora (inundații, ploi excesive, alunecări de teren), din cursul lunii iulie 2013, au generat inundarea depozitelor și utilităților producătorului chinez, prejudiciind producția, finalizarea acesteia și expedierea produselor respective”. În documentul de la Eurodidactica din 31 iulie, nici vorbă de brașoavele cu calitatea și acustica atribuite chinezilor. Le regăsim abia pe 6 septembrie, însă în contul furnizorului autohton care ar fi propus chinezilor să țină cont „de condițiile constatate de specialiștii care au studiat sălile dvs”. Cum e cu specialiștii ne-am lămurit demult.
Constanta e dată de accentul pus pe daunele produse de inundațiile din iulie a.c. celor de la Guangdong Longjiang Hongji Seating Co., Ltd. Pentru greutate este atașată o așa-zisă traducere a unei scrisori primite din China. Drama din provincia Guangdong, din iulie, se confirmă. A fost jale, dar în primele zile ale lunii! Scrisoarea din China e datată abia pe 14 iulie, iar Eurodidactica a mai așteptat încă 17 zile să ne bage în seamă. Crede cineva că așa merg afacerile în lume sau în China, unde plutonul de execuție e banal?…
Povestea nu e gata. Ravagii cumplite în acea provincie au făcut inundațiile aduse de taifunul Utor, în luna august. Associated Press anunța de altfel, pe 20, peste 200 de morți și dispăruți, plus pagube imense. Față de o asemenea situație nu-ți rămâne decât să aștepți un nou rând de corespondență despre alt rând de scaune distruse. Sau, cine știe, scaunele or fi fost prin altă parte și nu se spune? Indiferent cum o dai, la primărie pute serios a complicitate. Până pe 25-27 septembrie, ultimul termen asumat de Eurodidactica, mai e puțin.
Premieră la Iași, festival în aer
În timp ce alte teatre din țară au început sau pregătesc noua stagiune, Teatrul Tineretului e nevoit să meargă cu prima premieră în deplasare. Va fi pe 11 octombrie, la Iași, unde sunt invitați la festivalul organizat de Teatrul „Luceafărul”. Spectacolul se numește „O ladă” și reprezintă o adaptare modernă și personală a regizorului Alexandru Dabija după „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă.
Situația creată de furnizorul de mobilier, în parteneriat cu primăria pietreană, încurcă foarte tare și socotelile cu a XXVII-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra Neamț, programată în perioada 15-25 octombrie. TT a obținut deja o parte din fondurile necesare din partea UNITER și a CJ Neamț, iar Ministerul Culturii a condiționat finanțarea de finalizarea lucrărilor. Pe partea artistică, aproape la fel ca la ediția din 2006, simpatia participanților importanți este garantată, aceștia făcându-și programul propriilor stagiuni în funcție de festivalul nostru, care festival nu are loc de desfășurare.
Scaune pentru primărie de la TT?
Oricât ar vrea unii să se ascundă, documentele îi jenează! Mai întâi, într-una s-a încurcat numărul scaunelor pentru TT. Deja nu se mai vorbește de 500 bucăți, care erau sfidător de multe. Într-o adresă transmisă de SC Eurodidactica SRL, pe 31 iulie a.c., numărul lor a scăzut la 334, din care 156 în sală, 96 la lojă și 82 la balcon. Că în loje nu încap decât vreo șaizeci și ceva de scaune e altă discuție. Interesant este că zisa copie a unei scrisori primite de la producătorul chinez prezintă o socoteală cu totul nouă. Cuprinde „160 bucăți scaune auditorium cu picioare normale, 82 bucăți scaune auditorium cu picioare scurte și 98 scaune cu 4 picioare pentru Primăria Piatra Neamț”. O greșeală de traducere, pesemne.
Viorel COSMA