Prezentam, la sfârșitul lunii ianuarie, câteva detalii incredibile ale unui veritabil război greco-român, girat de primăria pietreană, al cărui început datează din 2009. Cazul în sine este unul ilustrativ pentru ce și câte se ascund în spatele alimentației publice din oraș și în dosarele primăriei. Numele protagoniștilor nu au fost devoalate dintru început – ei fiind prezentați simplu drept grecul și românul – din simplul motiv că arbitrarea și tranșarea conflictului, pe lângă că e treaba oficială a altora, e marcată de un șir interminabil de reclamații și procese imposibil de prezentat în spațiul limitat al unui ziar. „Evoluțiile” și complicațiile de dată recentă impun însă prezentarea părților principale, mai ales că războiul poate fi considerat unul româno-român din moment ce firma reprezentată de grec este înregistrată în țara noastră. Așadar, e vorba despre despre Christodoulis Nearchos (cunoscut drept Akis) din Atena și Remus Rusu din Piatra Neamț.
În centrul războiului se află fast-food-ul non-stop „Yannis” de peste drum de Casa de Cultură.
În 1998, Remus Rusu cumpără de la familia Gheorghe și Giovana Munteanu un teren în suprafață de 35 mp și ridică un chioșc unde, printre altele, s-au comercializat inclusiv haine vechi. Gheorghe Munteanu, în acea vreme consilier local din partea PNȚ-CD, spune că avea nevoie de bani pentru editarea unei sensibile monografii dedicate marelui sculptor Vincenzo Puschiasis, rudă din partea soției.
Pe 10 martie 2009, Rusu obține o autorizație de construire în nume propriu pentru modernizarea chioșcului și caută investitor. Îl găsește în persoana grecului, căruia, în toamnă, îi închiriază – de această dată prin SNC-ul personal – chioșcul, terenul cumpărat „plus 11 mp concesionați de la Primăria Piatra Neamț” pe care de fapt nu-i avea, cu mențiunea că asigură instalație electrică, apă și canalizare. Durata contractului este de 5 ani, la final urmând ca investiția grecului să-i revină românului. Cea mai importantă condiție pusă se referă la obținerea avizelor necesare funcționării, altfel nedatorându-se chirie. „Yannis” funcționează bine-mersi, la vedere, dar cu actele stă rău de tot. Mai întâi, concesiunea era de fapt o închiriere viitoare, pe durată determinată, care nu a fost prelungită, motiv pentru care Akis reclamă peste tot că a fost înșelat. Apoi, construcția modernizată nu se mai potrivea cu terenul inițial, dar asta nu-l împiedică pe român să mai obțină o autorizație, pentru transformarea chioșcului… modernizat provizoriu în construcție definitivă, nerecepționată vreodată. În realitate aparține firmei SC MOLDOSPIC SRL, reprezentată de Akis și aflată în insolvență, însă în actele primăriei figurează Rusu. Între timp, se administrează amenzi, se cere demolarea amenajării de peste terenul primăriei, iar reclamațiile curg gârlă de ambele părți. În noiembrie anul trecut, cu o hotărâre judecătorească executorie la dosar – hotărârea datează din 2011, a rămas defintivă în 2012 și nu a fost pusă în practică nici cu executorul judecătoresc la geam – primăria solicită Judecătoriei Piatra Neamț împuternicirea lui Rusu pentru a se ocupa de demolarea părții neautorizate de construcție. Motivația primăriei, că nu dispune de fonduri pentru o așa de costisitoare demolare, a stârnit cel puțin hohote de râs în oraș. Dosarul civil are numărul 9369/279/2013 și acțiunea a fost admisă. Până la asfârșitul săptămânii trecute nu fusese comunicată lichidatorului judiciar SC GREVAL CONS SPRL care reprezintă MOLDOSPIC. Marți dimineață, pe 25 februarie, Rusu Remus dădea semne că s-ar apuca de demolare.
În acest context, se impune reevaluarea unuia dintre momentele importante ale războiului, anume plângerea penală depusă de grec la începutul anului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. E îndreptată, în principal, împotriva lui Remus Rusu, la pachet cu arhitectul Alice Nicoleta Grigore, acuzele fiind „săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune și abuz în serviciu”. Una dintre cele mai interesante piese de la dosar este Raportul de expertiză contabilă judiciară, realizat de Victoria Minuț, care a fost extras din dosarul de insolvență al MOLDOSPIC deschis în aprilie 2012. În raport este analizat și cuantumul creanței SC REMUS RUSU SNC (devenită SRL între timp) contestată atât de debitor, cât și de creditor. Expertul contabil subliniază, printre altele, conflictele dintre părți, imposibilitatea obținerii tuturor avizelor de funcționare și lipsa dreptului de folosință pe cei 11 mp teren aparținând primăriei. În final, conchide că Remus Rusu, indiferent de forma de organizare a firmei, nu deține nicio creanță față de MOLDOSPIC. În traducere, ar însemna că, în privința banilor, românul nu a fost defel înșelat. În privința construcției, se vede treaba că Rusu intenționează să demoleze ceea ce figurează ca al său la primărie, confirmând indirect acuzațiile aduse de grec, care una a așteptat după semnarea contractului și de altceva a avut parte în realitate.
Strict pentru coloratură, din multitudinea de documente găsite, unele par de-a dreptul savuroase, dacă n-ar fi dramatice. Așa se face că nu mai știi când românul voia demolare sau recepționarea defintivării modernizării. Hotărârea judecătorească de demolare din 2011 a rămas definitivă, după contestare la Tribunal, pe 9 noiembrie 2012. Dar, pe 26 ale lunii, Rusu revine pentru a patra oară cu solicitarea de „recepție la terminarea terminarea lucrărilor executate de către mine în baza autorizației de construire nr. 452/29.10.2010”. Că lucrările fuseseră executate de grec știa toată lumea. Ce nu știa este un răspuns la solicitarea grecului – atenție! – de revocare a autorizației. I se transmite că „autorizația de construire și-a pierdut valabilitatea” (termenul de valabilitate fiind de 6 luni) și că „a încetat să producă efecte la data de 29.04.2011”. Atunci, despre ce demolare vorbim? Totală sau parțială pentru ce depășește autorizația? Și care autorizație? Din acte rezultă că e parțială, dar se vede treaba că s-au încurcat în referințe. Pentru că, dacă referința e doar modernizarea, firește, sare în aer justificarea definitivării a ceea ce nu era în regulă. Ca la Piatra Neamț…
Pe măsură ce conflictul se înfierbântă, odată cu apropierea scadenței celor 5 ani din contractul de închiriere greco-român (sau româno-român, dacă ne referim la firme), ies la iveală „colateralele” războiului. Una vine vine din subsolul casei și din documentele deținute de Gheorghe Munteanu, contribuind la configurarea unei premeditări din partea lui Rusu. A doua vine dinspre același Akis, cu al său bistro cu terasă din apropiere (la parterul blocului P+10, unde a fost brutăria PAMGAZ), și demonstrează maniera consacrată de lucru a primăriei pietrene, așa cum cum o cunoaște publicul, nu cum o laudă șefii urbei.
Familia Munteanu e atacată prin subsol
Pe 6 februarie a.c., Giovana și Gheorghe Munteanu cam ajunseseră să blesteme ziua când, în 1998, au decis să-i vândă o bucată de teren lui Remus Rusu. Monografia dedicată lui Vincenzo Puschiasis, publicată în decembrie același an din banii obținuți în urma tranzacției, este o dulce alinare legată de memoria ilustrului lor înaintaș, onorat cum se cuvine, după cum este știut, de comunitatea și municipalitatea pietreană. Mai departe a fost vorba de ani de chin și suferință, în special după 2009, de parcă nu le-ar fi ajuns un litigiu (binecunoscut din presă) legat de retrocedarea unei fâșii de teren dinspre clădirea de birouri ale cooperației (blocul ATCOM). De fapt, pe-acolo este și fâșia aceea de 11 mp teren de care grecul nu se poate bucura cu acte în regulă.
Familia Munteanu deține o declarație autentitificată la notariat din partea lui Rusu Remus (vezi facsimilul alăturat), prin care acesta se angajează să nu închirieze chioșcul pentru activități de alimentație publică. Este înregistrată pe 13 februarie 2009. În toamnă avea să-l închirieze exact pentru acest scop firmei grecului, nu în nume personal, ci prin societatea în nume colectiv. Prima autorizație de construire capătă dintr-odată altă greutate. Era eliberată cu 3 zile înaintea declarației și precizează limpede destinația: „spațiu comercial tip fast-food”. Probabil se va găsi cineva să demonstreze că un fast-food nu are legătură cu alimentația publică. Imposibil de demonstrat e că familia Munteanu nu are de suferit din pricina investiției. Imaginile grăiesc de la sine. În altă ordine de idei, nu mai vrea să facă valuri și par resemnați cu condamnarea la mizerie și scurgeri în subsolul casei.
Mararii din flanc
Christodoulis Nearchos a fost recent „clientul” indirect al cotidianului „Ceahlăul” – marcă înregistrată din cauza terasei permanente amenajate în fața bistro-ului din apropiere. Bâbâiala proverbială a celor din primărie, căreia i-a dat glas purtătorul de cuvânt, a lăsat lucrurile în coadă de pește. Spațiul în cauză și terasa au însă o istorie cel puțin sensibilă pentru primărie.
Întra-adevăr, acolo îl găsim pe grecul nostru, dar în actele de la capătul firului figurează o altă societate decât la fast-food, cu alt reprezentant. E vorba despre SC YANNIS MEALS SRL, respectiv Ioannis Chatzigannis. Au un contract de subînchiriere, din 24 ianuarie 2013, încheiat cu SC HAGIMEX SRL, reprezentată de Halil Ibrahim Muftuoglu. Contractul expiră la 31.12.2016 și se referă la o suprafață de 74 mp plus spațiu de depozitare. La rândul său, HAGIMEX are un contract de închiriere, din 7 iunie 2011, semnat cu Vasile Pughineanu și Georgeta Mararu. Sunt două nume atât de cunoscute, la fel ca activitățile desfășurate sub marca „Hagi”, încât nu mai au nevoie de prezentare. Proprietatea, generic reținută drept a Mararilor, a fost cumpărată în februarie 2011 și e mai mare, cuprinzând întreg parterul cunoscut anterior ca fiind al brutăriei PAMGAZ. Concret, SC UNICATPAN SRL, sub semnătura Monicăi Daniela Macri (fiica mai cunoscutului său tată Paul Macri), a vândut „un spațiu comercial în suprafață de 224 metri pătrați și suprafață utilă de 196,62 metri pătrați (…)” cu 670.000 lei, reprezentând atunci 160.000 euro. Imobilul propriu-zis rezultase în urma divizării SC PAMGAZ SA. Esențială în poveste este o specificație din contractul de vânzare-cumpărare: „parter în suprafață de construită de 202 m.p. și suprafață utilă de 176, 36 m.p.”.Avem așadar un fel de suprafață utilă în cadrul altei suprafețe utile. Diferența de 16,26 mp, după cum se vede în extrasul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț (din 10 noiembrie 2009), este trecută ca „suprafață utilă amenajare subpantă”, totalul construit în acest regim fiind de 22 mp, pentru întregul imobil care la acea dată era al PAMGAZ.
Pornind de la aceste date, grecul afirmă hotărât că, în dreptul său, nu a ocupat nimic ilegal. Perfect ironic, le recomadă celor din primărie să ceară clarificări de la Bogdan Mararu, care poate fi găsit la o adresă certă și are suficient timp la dispoziție. Deloc ironic, publicul își amintește că autoritățile noastre locale nu îndrăzneau să îi deranjeze pe Marari câtă vreme erau la vedere pe piață. Lesne de înțeles că nimeni nu se va apuca de descâlcit această „contribuție” a primăriei. Vorba cu „turcul plătește” nu este exclus să se rescrie sub forma „grecul plătește”.
Pagini realizate de Viorel COSMA
