De la înălțimea rezultatelor electorale obținute în multiple runde de alegeri, PDL Neamț privea de sus, cu aroganță, la toate celelalte partide din Neamț. Gheorghe Ștefan, cu echipa dar mai mult singur, a dominat viața politică și economică, cu o asemenea presiune încât nimeni și nimic nu mișca fără acordul său, direct sau indirect. De pe timpul Mariei Gheorghe sau, în anumite perioade, al lui Raul Constantin Bobeanu, nimeni nu și-a mai pus amprenta pe județ în asemenea mod. S-a creat un asemenea păienjeniș încât a fost posibil orice. Practic, nu a mai existat o identitate de partid. PSD-ul și-a pierdut oamenii grei, care fie au colaborat cu PDL-ul, fie au renunțat și au plecat în cele zări. PNL-ul a fost făcut bucăți-bucățele, rezistând doar prin câțiva primari îndărătnici sau inși suficient de încăpățânați încât să creadă în reviriment, precum Șerban Strătilă sau Viorel Chirilă. Se spune că s-a ajuns până într-acolo încât candidații PSD erau stabiliți în ședințe la PDL. Nici n-ar fi de mirare, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat după alegerile parlamentare care au consfințit victoria USL. Câștigătorii, PSD și PNL, pentru a putea conduce, au apelat, în etape, tot la Gheorghe Ștefan. Ionel Arsene a apelat la experiența lui Ștefan, la juriștii acestuia și, încet-încet, profitând de situația politică a acestuia, a ajuns să preia un sistem gata făcut, unde membrii așteaptă să poată striga ușurați: ”Regele a murit, trăiască Regele!” Ce se întâmplă în acest moment cu PDL-ul nemțean aduce, din păcate, cu versurile din celebrul câtec al lui Mărgineanu: ”Nu mai plânge, Jane, plânsul e de formă, Jana nu e moartă, Jana se transformă!”
Parlamentarii pierduți pe drum
Alegerile parlamentare au statuat victoria categorică pe plan național a USL. În Neamț s-a întâmplat cam același lucru, cu amendamentul că aici a existat un fief PDL puternic și că apariția Elenei Udrea pe liste la Roman a dat toate planurile peste cap. În condițiile în care ea trebuia să ajungă în Parlament cu orice preț, toate eforturile au fost canalizate în acest scop, iar celelalte colegii au fost trecute la ”…și altele”. Așa că echipa de campanie de la Piatra Neamț a lucrat în relanti, nici prea-prea, nici foarte-foarte, pentru ca un eventual număr mare de voturi obținut aici să nu impieteze parcursul de la Roman într-o eventuală redistribuire. Așa cum a și fost cazul. Personaje politice destul de șterse oricum, precum Toader Mocanu sau Mihaela Stoica, nu au avut nicio șansă împotriva contracandidaților, care mergeau la sigur, chiar și prin negocieri cu adversarii (dacă puteau fi numiți astfel). Un Vlad Marcoci – care, politic, a fost de toate, cu scopul declarat de a ajunge pe o funcție, că după aceea se descurcă el -, un Eugen Țapu – care a avut un contracandidat-fantomă din partea PDL – știau exact cum stau lucrurile. Hazardul și negocierile au făcut ca, după numărarea voturilor, la redistribuire, să ajungă în parlament 3 pedeliști – Elena Udrea, Mihaela Stoica și necunoscutul Leonard Cadăr, căruia nimeni nu-i acorda vreo șansă.
La momentul apariției articolului, niciunul dintre aceștia trei nu mai face parte din PDL. Prima a plecat Mihaela Stoica, semn că planul cu Mișcarea Populară a fost vehiculat, inițial, printre femeile din Parlament. A plecat, dar a rămas în sediu până când Mișcarea Populară a avut nevoie de centrală termică și de mobilier, pe care doamna le-a luat de la PDL. Leonard Cadăr a plecat din PDL ca să fie independent, dar presiunea politică a fost prea puternică pentru un novice în jocuri politice, așa că a trecut la PSD. Elena Udrea a rămas să lupte în PDL cât a fost nevoie, apoi a trecut și ea la PMP.
Consilieri sub acoperire
Dacă pe parlamentari îi doare fix în teniși atunci când schimbă barca politică, nu același lucru se întâmplă cu primarii, consilierii locali sau județeni. Dacă pleacă la un alt partid, dacă partidul le ridică sprijinul politic în semn de sancțiune, ei își pierd și funcția.
În Neamț, există destui consilieri pedeliști și, de multe ori, ei sunt decisivi în formarea majorităților. Ei nu pot trece, oficial, în alte partide. Așa că ei sunt singurii care rămân în PDL, cel puțin până când se vor putea alătura cu inima deschisă la Mișcarea Populară. Evident, se pune întrebarea ”de cine ascultă?”. Oare un Claudiu Stafie, om de casă, promovat pe plan local de la șef la Parking, la patron la societatea ce administrează parcări numită XData Soft, ar putea vota vreodată altfel decât îi spune Gheorghe Ștefan? Probabil doar dacă vede în telefonul lui Arsene un mesaj de la Ștefan. Și nici atunci fără să verifice… Oare un Mircea Pintilie ar asculta de altcineva, mai ales că are exemplul lui Vasile Pruteanu care, cel puțin la nivel de interese, a dezertat de șeful său de partid? La fel stau lucrurile și la Consiliul Local Piatra Neamț, unde consilierii nu reprezintă nimic fără Ștefan. Ce se va alege de ei?
Este o întrebare al cărei răspuns poate veni doar din interiorul PDL. Și în niciun caz din partea organizației județene. Paradoxul este că, deși Ștefan este în Mișcarea Populară (pe Fundație, nu pe partid), el încă deține cuțitul la PDL. El poate ridica sprijinul politic primarilor care vor dori să treacă la Mișcarea Populară. Tot el ar trebui să sancționeze consilierii care ar vota împotriva intereselor PDL. Practic, Ștefan conduce PDL-ul, atâta cât mai este el, formal, și este șef neîncoronat la Mișcarea Populară, unde toată lumea vorbește despre biroul șefului, despre ce-a zis șefu’ să se facă, ce-a zis șefu’ să se spună și cum numai șefu’ știe și are soluții.
Blaga știe și nu vrea sau nu poate?
Ciudată este poziția conducerii centrale de la București. Nici în cazul Falcă, nici în cazul Boc și nici în cazul Pinalti nu s-a luat nicio măsură împotriva acestora, dovadă că, practic, șefii PDL-ului central nu au nicio pârghie de control la nivel teritorial. În mod normal, un partid care se respectă și luptă pentru identitatea sa ar fi luat măsuri imediat. Cel mai logic ar fi fost să se desființeze organizațiile și apoi să se ia totul de la zero, cu cine ar mai fi vrut să continue. Este știut că în Neamț a existat întotdeauna o aripă dură a vechiului PD, care a coabitat cu Gheorghe Ștefan după ce Ioan Onisei a mimat lupta în 2004, la alegerile pentru Primăria Piatra Neamț. Există oameni care, probabil, s-ar fi prins în horă, cu atât mai mult cu cât la nivel județean sunt mulți primari influenți supărați că au fost trădați la votarea bugetelor chiar de cei pentru care au luptat la locale. Un primar precum cel de la Tașca, cu vechime în PD și apoi în PDL, cu conexiuni centrale, poate fi un reper. Sau chiar un Marius Rogin, care nu pare să se simtă foarte în largul său la PNL. Mai există și alți nemulțumiți dornici de revanșă.
De ce Blaga și ai lui nu reacționează? Varianta cea mai probabilă este că nu pot. Le este teamă de ceva ce oricum se va întâmpla, un dezastru la alegeri. Pinalti va face totul pentru PMP și singura sancțiune pe care o poate primi ar fi să fie dat afară din partid, lucru pe care și-l dorește și acum! La fel și primarii loiali lui, câți au mai rămas.
Partid mort, sistem viu
Practic, PDL-ul în Neamț a murit în august 2011, odată cu alegerile partiale din colegiul 6 Neamț, când Adrian Rădulescu a candidat pentru PDL-ul bine mascat în culoarea verde. Atunci oamenii de la PDL s-au mobilizat și l-au făcut praf pe candidatul Liviu Harbuz, folosind sistemul perfecționat deja în mai multe alegeri, în ciuda sentimentelor de ”huideo” ale oamenilor. Plasele cu argumente electorale au prins mai mult decât pepenii contracandidatului, care și-a exasperat activul local de partid cu teorii elevate despre alegeri. Discuțiile despre un posibil blat au existat și atunci și au fost întărite în timpul următoarei campanii, când Harbuz a primit colegiul 3 și pe Laurențiu Dulamă drept contracandidat (și el în PMP acum), care a fost lăsat singur și trădat chiar de primarii PDL.
După verdele de august 2011, a urmat ascunderea PDL sub sigla APEL, la locale, și apoi pierderea identității la parlamentare, când Alianța România Dreaptă – unde PDL a fost vioara întâi -, nu știa cum să evite trimiterile la PDL.
Ce a rămas de pe urma PDL-ului nemțean sunt oamenii legați între ei prin afaceri, campanii, cumetrii, interese, oameni care, chiar dacă nu mai vor, trebuie să răspundă la chemarea șefului. Și o vor face atâta timp cât siguri că au un avataj din asta. O vor face în continuare și dacă sistemul va fi predat altcuiva, pentru că, odată intrat în sistem, nu poți ieși oricum.
Valentin BĂLĂNESCU
