Vineri, 9 ianuarie, puțin după ora amiezii, pictorul Alexandru George Timofte a decedat, la numai 32 de ani, informează cotidianul.ro Alexandru George Timofte s-a născut, ca fiu geamăn al familiei, la 28 aprilie 1983 la Rădăuți, judetul Suceava, unde tatăl său, Alexandru Radu Timofte (în imagine), ofițer superior de grăniceri, avea responsabilitatea apărării unui sector de frontieră.
După absolvirea Colegiului “Jean Monet” din București, și-a continuat, la Roman, sub îndrumarea profesorului Andriescu, preocupările în domeniul artei plastice, în care se afirmase încă din primii ani de școală. A urmat cursurile Facultății de Drept și a frecventat mediile artiștilor plastici din Roman și București (studii cu Alexandru Codrescu Panatta). A participat cu lucrări de grafică la diferite expoziții, care i-au fost achiziționate de colecționari din țară, dar și din SUA, Danemarca, Austria, Spania, Japonia, Mexic și Turcia.
Despre tânărul artist, pictorul Bogdan Pietriș spunea, cu prilejul unui vernisaj : “Alexandru George Timofte ne surprinde cu imagini de dulce visare în compoziții impresionist abstracte pline de delicatețe și muzicalitate. Lucrările sale sugerează foarte discret peisaje dintr-o lume nepământeană prin efecte de culoare ce dau impresia de aleatoriu (…)”
Frații gemeni, Alexandru George și Florin Corneliu Timofte au pictat, cu titlu de act de caritate, mai multe biserici, între care biserica din satul Valea Enei, județul Neamț.
Decesul a survenit în urma unei boli necruțătoare, la clinica unde se afla spitalizat.

Mesagerul Bacău Garda de Mediu Bacău a închis un „cimitir de mașini” la Dărmănești. Proprietarul a fost amendat cu 10.000 de lei
ZCH Captură de aproape 1,2 milioane de lei la frontiera cu Ucraina: haine, parfumuri și marochinărie suspectate a fi contrafăcute
NewsEdge Paz Gago câștigă premiul Eurostars cu un roman inspirat din anii petrecuți în Coasta de Fildeș
BusinessEdge Cumpărăm trenuri noi, dar tot mai puțini români aleg să călătorească pe calea ferată. Numărul pasagerilor a scăzut cu 1,4 milioane în trei luni






Un comentariu
Dumnezeu sa-l odihneasca!