– Domnule director, anul 2014 a fost un an greu din foarte multe puncte de vedere. Vă propun să facem împreună o radiografie a anului trecut, cu bune, cu rele… Pentru început, un subiect poate mai puțin spectaculos, dar foarte important. Se tot vorbește despre o criză a medicilor. Din acest punct de vedere, al personalului medical, ce ați câștigat și ce ați pierdut?
Am câștigat mulți doctori. Chiar în aceste zile, au venit încă patru medici noi, unul la recuperare medicală în ambulatoriu, un gastroenterolog, unul la oftalmologie și un radiolog. Toți sunt medici tineri, oameni care oferă o perspectivă spitalului. Anul trecut au mai venit doi medici la reumatologie și recuperare medicală, un chirurg vascular, un chirurg infantil și un obstetrician, încă doi radiologi… Și la ATI a venit o colegă nouă. Evident, am avut și ”pierderi” și aici vorbesc despre cei care s-au pensionat, dar și de cei care au plecat în străinătate. Aceștia pleacă, la început, pentru 3 luni, iar celor care, după această perioadă, lucrează cu contract de muncă, conform legii, le putem acorda până la doi ani concediu fără plată. Din păcate, pentru noi, doi radiologi știm sigur că nu se mai întorc și de aceea s-au scos la concurs posturile. Au mai plecat doi anesteziști și doi oftalmologi. Ca o concluzie, după plecări/ sosiri în momentul de față avem posturile acoperite. Ultima cerere este a unei colege, specialiste în chirurgia oro-maxilo-facială, care își dorește să intre în echipa noastră.
– Dintre cei care au venit, generația tânără de medici, câți provin din familii de medici?
Nu întreb pe nimeni de unde vine. Sunt din ce în ce mai puțini copii de doctori care fac medicină. Vă dau exemplul fiului meu, care, după ce a plecat în clasa a X-a într-o excursie în Anglia, când s-a întors a spus că «în casă ajung doi sclavi» – eu și soția fiind doctori – și el nu vrea să facă Medicină. I-am respectat dorința. Foarte mulți dintre copiii de doctori nu mai fac Medicină, pentru că este o profesie care îți ocupă foarte mult din viață. Și este o meserie din ce în ce mai blamată, inclusiv prin ultimele dispoziții, cele care privesc statutul de funcționar public, care sunt, din punctul meu de vedere, aberante. Nu mai există nicăieri în lume doctori care să fie funcționari publici! Noi nu suntem funcționari publici și n-am fost niciodată! Dar dacă asta se vrea…
– Să vorbim și despre capitolul dotări medicale în 2014 la Spital…
Dacă asta doriți, o să vorbim, dar va fi o enumerare care ar putea să nu fie atât de interesantă. Ca să punctez doar ce e mai important, aș aminti cum, spre sfârșitul anului, s-au completat fondurile pentru a finaliza cele 5 săli de operații, atât de îndelung discutate. Ca aparatură medicală, anul trecut s-au luat un aspirator de operații, un electrocardiograf cu 3-6 canale, un frigider și congelator tip bancă de sânge, stație monitorizare bolnavi pentru terapie intensivă la Neurologie – stația are 10 monitoare și este în probe acum. Am mai achiziționat o unitate de sigilare vasculară pentru secția de Chirurgie, care înseamnă foarte mult pentru chirug în momentul în care se luptă pentru a putea stăpâni hemoragia într-o plagă. Sterilizarea, care nu coprespundea din punct de vedere al condițiilor de acreditare a spitalelor, o vom extinde. Am scos de acolo toate spațiile ocupate, am extins sterilizarea și am făcut un RK (o reparație capitală), ca să mai aibă 10 ani garanție cu firmele care au aparatură. Fără sterilizare, nu se poate face nicăieri o activitate medicală de calitate.
Modernizarea Policlinicii
– Vorbim și despre sponsorizări? De mai multe ori subiectul a fost abordat, dar nu s-au prezentat sume exacte.
Vă spun eu: am avut sponsorizări de 575.545 lei. Iar aici trebuie să trec la altă enumerare. Anul trecut, am amenajat magazia de haine și am extins spațiul din UPU. Magazia de haine am transformat-o în sală de mică chirurgie. S-au făcut reparații și igienizări la blocul alimentar, unde curgea apa din țevile care erau toate sparte, și am înlocuit tot ce înseamnă țeavă, de apă caldă și apă rece, și am igienizat tot. La Contagioase, am reparat subsolul, deoarece țevile erau sparte și de aici erau foarte multe probleme. Așa am făcut secția de Spălătorie, care trebuie să fie proprie secției de Contagioase. La Oxigen, de vreo 20 de ani nu s-a dat un var și erau condiții improprii. Am făcut inclusiv învelitoarea de jur-împrejur și interior, o igienizare fără probleme. La cele două corpuri de clădire din AIS (Ambulatoriu Integrat de Specialitate – Policlinica), corpurile B și C s-au făcut lucrări exact ca și la corpul A. Din fonduri de la Consiliul Județean și din sponsorizări. Tot din sponsorizări, am făcut șarpantă și schimbat învelitoare la corpul B, termoizolare la fațada corpului C, plus reparații, igienizări și montat pardoseli la secția Oncologie. Toate din sponsorizări. Parte din reparațiile capitale de la Sterilizare s-au făcut cu fundația de ajutorare a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț „Iustin Pârvu”. Extinderea o facem cu bani din fundație. De asemenea, am avut o discuție cu doamna Köber, care ne va ajuta, printr-o sponsorizare, cu var, vopsea, diluant și amorsă pentru etajul I, unde vom muta Chirurgia plastică și reparatorie.
– Să vorbim și despre mult discutatul și controversatul tomograf. În ce stadiu este proiectul «computerul tomograf»?
Mulți au vorbit fără să știe cum stau exact lucrurile. Eu cred că ne îndreptăm spre un final fericit. Cu banii primiți anul trecut de la firmele regretatului domn Culiță Tărâță, două miliarde,vrem să amenajăm spațiul pentru computerul tomograf și sper ca joi sau vineri să semnăm contractul cu firmele ce vor face lucrările, după ce am terminat toate clarificările. Pentru aparatură, e un contract de leasing, care vine săptămâna aceasta de la BCR Leasing. Firma care a câștigat licitația se numește SC Editronic Internațional SRL București și are un acord de subcontractare încheiat cu General Electric Medical Systems România SRL. Cele două firme au făcut un contract de asociere și BCR Leasing asigură finanațarea. Suma este în jur de 1,3 milioane de euro, pe 5 ani. În momentul în care vom avea tomograful, unul foarte performant, deja vom vorbi despre o altă etapă în evoluția spitalului.
Încasări de 4 miliarde vechi la bariera spitalului
– Ce s-a realizat din fondurile spitalului și din veniturile proprii?
Cu fonduri din spital, care au fost în total 559.844 lei anul trecut, am făcut amenajări și igienizări de camere la subsol, reparații la instalațiile electrice la stația de oxigen, am reabilitat canalizarea exterioară la secția Contagioase, am făcut reparații la acoperișul spitalului vechi – a fost o tornadă și ne-a smuls o parte din acoperiș -, am reparat circuitele electrice la magazia de alimente, au fost reparate tablourile electrice în laboratorul AIS, plus lucrări de amenajare la intrarea de aici, lucrări de termoizolare la fațada AIS corp B, reparații șarpantă și schimbare învelitoare AIS corp C, s-au montat pavimente din gresie la grupurile sanitare din secția medicală, s-a reparaț pardoseală exterioară la spălătorie, am reparaț gardul din jurul rezervorului de apă. S-au făcut lucrări de reabilitare la Oncologie, s-a schimbat traseul de apă menajeră la spălătorie, lucrări la traseul de apă caldă tot acolo, reparații la camera centralei telefonice, reparații la instalația electrică din oficiul de calcul, s-a făcut tavan suspendat la Cardiologie. Toate acestea, care par mai mici sau mai mari, erau foarte necesare și s-au realizat din fondurile proprii. Pentru dumneavoastră, o știre în premieră: barierele pe care le-am achiziționat anul trecut, și despre care s-a discutat atâta în contradictoriu, au generat, din 10 ianuarie și până la 31 decembrie 2014, venituri de 424.800 lei. Asta în condițiile în care ele sunt ale noastre, nu sunt împrumutate sau sub contract cu vreo firmă.
Dacă încerc un fel de total al sumelor cheltuite pentru achiziționarea lucrărilor în cadrul spitalului, pe 2014, aceasta se ridică la 9.869.000 lei. Aproape 100 de miliarde vechi…
– Consiliul Județean a alocat sume importante către spitalul condus de dvs. Ce s-a făcut cu banii?
Consiliul Județean ne-a pus la dispoziție bani pentru blocurile operatorii și pentru plata utilităților, dar și pentru diverse reparații.Cu acești bani s-au făcut lucrări pe linie de funcționare. Am făcut reparații și igienizări la magazia de alimente, unde, să vă dau un singur exemplu, era un strat de mucegai foarte gros. Am făcut scurgere ca lumea și am reparat acoperișul; în felul acesta nu se mai infiltrează apa și nu mai sunt probleme la magazia de alimente. La Psihiatrie, 20 de grupuri sanitare care erau cumplite, fără aerisire, fără gresie și faianță; au fost reparate și acum arată bine. Mai urmează să facem rost de bani să facem și o igienizare, pentru că varul de pe pereți și culorile sunt vechi și nu mai sunt, din punctul meu de vedere, în regulă. Am făcut o extindere la UPU și alături o secție de izolare pentru cei care, Doamne ferește, vin cu boala Ebola. S-a montat tâmplărie PVC pe holul AIS; mai erau vreo 20 de geamuri vechi și s-au schimbat, ca toată policlinica să arate unitar. Am reamenajat subsolul spitalului vechi. Am făcut reparații la instalațiile electrice de la centrala termică și s-au înlocuit tablourile electrice, care erau din 1970. Deșeurile periculoase nu aveau o zonă unde să fie depozitate în siguranță și în condiții igienice deosebite, pentru că, dacă nu sunt păstrate ca lumea, pot deveni surse de infecție. S-au montat două uși la pavilionul Interne, întrucât cele vechi nu se mai închideau. La Chirurgie plastică era un canal care se înfunda tot timpul și am făcut o instalație liniară, reducând această buclă, care ducea la colmatarea și inundarea subsolului de la Chirurgie. În felul acesta, acum, cu această scurtcircuitare a acestui traseu care tot timpul se înfunda, am rezolvat problema. Am făcut lucrări de igienizare la birourile noastre. S-au spart niște conducte la etajul I și ne-au inundat toate birourile, s-au stricat faxul, telefonul… La Neonatologie am făcut un tub de ventilație, pentru a putea scoate mirosurile și să intre aer fără miros de ceapă, de la blocul alimentar. Toate acestea au fost făcute anul trecut. Multe, puține… acestea au fost.
S-au plătit peste 26 miliarde la gaz și lumină
– Câți bani a primit spitalul, prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit?
Încă aștept. Pe anul trecut se plătesc acum, în primul trimestru. De la începutul anului până în mai, din cei 2%, am primit 7.800 lei. Asta a fost tot. Anul acesta, vom face mai mult lobby, la tot personalul și la cei care pot îndruma acești bani către spital.
– Ce planuri aveți pentru 2015?
Dorința cea mai mare, speranța mea este ca anul acesta să reușim semnarea unui contract, care să ne permită, pe fonduri europene, să realizăm proiectul spitalului nou despre care s-a vorbit deja. Dacă vom reuși, vor fi foarte puține spitale de acest gen în țară. Este vorba nu doar despre o clădire, ci despre tot ce presupune un spital nou, inclusiv curtea. Anul acesta, avem, în trimestru III, acreditarea spitalului și vă asigur că nu este deloc o glumă. Dacă reușim, spitalul nou va avea 350 de paturi și va fi în spatele centralei termice. Unitatea de cogenerare este, de asemenea, în plan. Este necesară pentru că, de exemplu, am plătit anul trecut 14 miliarde și jumătate pe gaz și 12 miliarde la curent electric. Cu 14 miliarde se pot face atâtea lucruri. Investiția e de vreo 8 milioane de euro. De asemenea, vreau să schimb toate becurile cu unele economice, să scad consumul măcar la 50% în spital. Am luat legătura cu o firmă din București în această privință și sper să ajungem la o înțelegere, cu cât mai multe avantaje pentru spital.
– Cât din ce v-ați propus ați reușit să faceți până acum?
Dacă primeam bani de la Minister, în februarie-martie, erau gata sălile de operație. Așa, sper să fie gata în primele 4-5 luni ale acestui an. Cam 80% zic eu că am reușit să fac. Dar se și vede. Mai sunt multe de rezolvat. Mai trebuie aparatură pe secții. Avem și specialiști, avem oameni tineri care știu să folosească aparatură de generație nouă. Dacă am aparatură mai bună decât la Iași sau în alte părți, pot să vină profesorii și colegii de acolo să opereze aici, în parteneriat și în cercetare medicală, că există și posibilitatea aceasta.
”Eu vreau să fac pentru oameni”
– Domnule doctor, merită să fii director de spital?
Din multe puncte de vedere, eu zic că nu merită. Dar, dacă toată lumea ar gândi așa, nu s-ar mai face nimic în țara asta. Pentru mine a fost o provocare ca, împreună cu domnul președinte Culiță Tărâță, Dumnezeu să-l ierte, să facem din spitalul acesta, care arăta cum arăta, un spital unde să fie rezolvate problemele medicale ale oamenilor. Eu încerc să îmi respect cuvântul dat în fața acestui om, care ne-a ajutat foarte mult. Sper să am aceeași susținere și de la domnul Constantin Iacoban, actualul președinte de Consiliu Județean. Mai ales că îl cunosc și știu că nu se dă în lături atunci când este vorba despre acest domeniu. Ca să continui ideea de la care am pornit, nu cred că merită să fii director de spital, pentru că în România predomină interesele politice… La noi, când se schimbă guvernarea, se schimbă toate. Din cauza asta am ajuns unde am ajuns. Nu merită, pentru că eu, ca medic, nu mai am dreptul să fac nimic, nu pot lucra la un cabinet particular, iar din banii de salariu nu se poate trăi. Nu mi se pare corect să fii remunerat cu o sumă de nimic. Dacă n-aș face gărzi, salariul meu ar fi vreo 5.000 de lei. Dar eu am ajuns la o vârstă la care nu-mi mai trebuie bani. Îmi doresc să am numai sănătate. Eu, în afară de cheltuielile zilnice, n-am alte treburi. Dar, dacă aș avea un copil sau doi, pe care ar trebui să-i țin în facultate, dacă trebuie să cumperi o casă, mobilă, din salariul de director nu se poate. Din cauza asta, foarte mulți au făcut ce au făcut și nu vreau să dau niciun exemplu. Eu vreau să fac pentru oameni, pentru că mie nu-mi mai trebuie nimic.
FĂRĂ DATORII
Spitalul Județean de Urgență Neamț a încheiat anul fără datorii. Avem medicamente, nu se cumpără aproape nimic. Își cumpără oamenii care vor să fie tratați cu anumite medicamente. Cazarea la etajele 4 și 5, din spitalul nou, este de 3-4 stele. Cu bani de spital de stat, social, nu poți să faci 5 stele. Dar sper ca toate spațiile din spital să fie măcar la acest nivel. Anul trecut s-au plătit niște SF-uri și DALI (studii de fezabilitate și documentații de avizare), pentru toate spațiile de cazare ale spitalului. S-a readus la zi documentația tehnică pentru toate spațiile – Pediatrie, Contagioase, Oncologie, AIS, Chirurgie, Medicină legală, Anatomie patologică-Psihiatrie, plus Negulești și un spital nou, cu fonduri europene, al cărui studiu de fezabilitate l-a plătit firma Rifil și le suntem recunoscători pentru acest lucru. Valoarea investiției se ridică la 139 milioane de euro fără TVA.
“Am rugat oameni de la Tehnic să-mi spună cât ar costa un studiu de fezabilitate să facem un lift pentru medicină legală. Omul, dacă vine rănit, dacă se simte rău, să nu fie nevoit să urce două etaje. Cât credeți că mi s-a spus? 300 milioane. Cu cât l-am făcut eu? 58! Trebuie să dau turnurile de cărămidă jos. Cât mi s-a cerut? 200 milioane. Cu cât l-am făcut eu? 38! S-a făcut dintr-o sponsorizare, nici n-a trebuit să dea spitalul bani. Trebuie să cauți oameni care să facă pentru oameni, nu pentru buzunarul lor”.