• interviu cu un maestru
Târgnemțenii au avut la sfârșitul săptămânii trecute privilegiul de a-l vedea și de a-l asculta pe Tudor Gheorghe, rapsodul României, într-un spectacol de zile mari, pe care l-au trăit cu lacrimi și l-au răsplătit cu ropote de aplauze. A fost un privilegiu și pentru Mesagerul de Neamț, care a obținut de la maestru un interviu în exclusivitate.
– De ce la Târgu Neamț, maestre?
Întrebarea e de ce în orașele mici ale Moldovei. Eu acum vin de la Pașcani, am fost la Rădăuți, la Câmpulung Moldovenesc. Am considerat că trebuie și e de datoria mea umană, morală, să vin în orașele în care vedetele sau pseudo-vedetele patriei nu apar. Acești oameni, din orașele mici, nu au nicio vină că s-au născut și trăiesc aici și nu beneficiază de toate avantajele educaționale și culturale ale unui oraș mare, care are un teatru, care are un teatru de păpuși, care are o filarmonică sau are o echipă de fotbal în Divizia A. Orașele astea mici sunt văduvite de așa ceva. De aceea am considerat că e bine să fac acest turneu.
– Tema spectacolului dvs. de la Târgu Neamț este ”Lecția”. De ce? Pledoarie pentru păstrarea curățeniei limbii române… Sună ca și cum limba română ar fi pe cale de dispariție.
Nu am nimic împotriva altor limbi, străine, pentru că limba e un fenomen social, mai ales în lumea asta, a computerelor. Nu ai cum să spui «tasta enter» decât «tasta enter». Dar am impresia că am uitat din ce e compus un car. Au dispărut multe cuvinte din limba română. Pe mine mă deranjează când stupizi din ăștia, ce apar pe la TV, încearcă să-și etaleze cultura generală și folosesc cuvinte din alte limbi în locul cuvintelor care există în limba română. De exemplu, breakfast în loc de micul dejun! Mă doare știind că mulți oameni ai acestei țări au luptat să ne lase o limbă ca un fagure de miere, așa cum atât de frumos spunea Eminescu. Nu vă închipuiți cât de frumos vorbeau în anul 1600 Dimitrie Cantemir sau Dosoftei, acești creatori de limbă și istorie românească.
– Ce va surprins plăcut în acest turneu?
Bucuria oamenilor care au înțeles exact mesajul meu, bucuria oamenilor care au așteptat un asemenea eveniment în orășelul lor și uite că evenimentul a venit.
– Dar ce v-a dezamăgit?
Absolut nimic. A, faptul că nu sunt condiții de spectacol dintre cele mai favorabile, cu lumini, cu scenă, cu încălzire, cu confort, dar asta nu e vina oamenilor. E vina unui sistem, care a știut în această scurtă de timp să distrugă casele de cultură, lăcașele de cultură, și să facă în ele discoteci, baruri și să abandoneze ideea de culturalizare a acestui popor.
”Păcatul lumii noastre este lipsa de credință”
– Ce istorie are românul, maestre?
O istorie de lungă suferință, o istorie a minciunii și o istorie a deznădejdei, pentru că el, săracul, românul, a fost croit sub oblăduirea lui Dumnezeu. Și oamenii au avut grijă să distrugă ceea ce Dumnezeu le-a dat. Avem mereu obiceiul să dăm vina pe așezarea geo-politică, pe așezarea noastră istorică, faptul că am fost aici, la răscrucea de drumuri ale marilor puteri, și am suportat năvăliri romane, turcești, rusești și toate barbarismele care au trecut peste noi. Însă cel mai mare rău ni-l facem noi înșine.
– Care e păcatul lumii noastre?
Păcatul lumii noastre este lipsa de credință. Nu neapărat credința în Dumnezeu, ci lipsa de credință în ceva. Păcatul cel mai mare este lipsa noastră de modele. Noi nu mai avem modele și, neavând modele, nu știm unde mergem și către ce să mergem.
– Îmi puteți spune care este păcatul dumneavoastră?
Păcatul meu este, cum să spun… că am o viață prea scurtă. Și că nu pot duce până la capăt proiectele mele pe care le am în minte la ora asta.
– Putem afirma că România este o țară de oameni singuri?
Nu. Noi suntem sociabili și ne găsim locul mereu. Și când suntem în străinătate. Și poate în străinătate simțim mai mult ca oricând să fim alături unii de alții.
– Am putea spune că shoppingul și consumerismul sunt păcatele omului modern?
Omul a cumpărat și a simțit nevoia întotdeauna să cumpere, dar nu consider că e un păcat. Poate excesul mi se pare că nu e bun pentru oameni.
– Dacă România ar fi o persoană, cum ați vedea-o?
M-aș uita la celebrul tablou, România aia frumoasă, când e înfășurată în tricolor. Și m-aș bucura să mă uit în fiecare zi la el.
”Am fost primul din Craiova care a înființat FSN-ul”
– Am o curiozitate: cum de n-ați intrat până acum în politică, urmând alte exemple de artiști care au intrat, cum ar fi Irina Loghin sau Ion Dolănescu?
Chiar nu vreau să mă comparați cu ei, pentru că nu am nicio legătură. Nu am intrat, deoarece nu am nicio aplecare spre politică. Dar am fost, în 1990, primul om din Craiova care a înființat FSN-ul, omul care, fiind interzis în perioada aia de regimul de atunci, am fost îmbrățișat și ridicat în acele funcții. Mi-am dat seama foarte repede că locul meu nu e într-o lume de minciună și de prefăcătorie. Astfel, am abandonat repede ideea de a rămâne în lumea politică.
– Care e deosebirea dintre intelectualul care e cu puterea și intelectualul care e cu opoziția?
Un intelectual nu ar trebui să aibă nici putere, nici opoziție. Admir intelectualii care intră în politică, câtă vreme intrarea lor în politică se face nu pe interese de perspectivă și de urcare pe scara socială, ci pe și în slujba acestui popor. Din păcate, intelectualii care s-au implicat în politică până acum au eșuat lamentabil.
”Aș reînființa Cântarea României”
– Dacă printr-un mare noroc – sau ghinion, depinde cum considerați – ați ajunge ministrul Culturii, spre ce v-ați îndrepta prima oară?
Mi s-a propus să fiu Ministrul Culturii, încă din timpul mandatului de președinte al domnului Iliescu, dar am refuzat cu multă eleganță. Am ajuns la concluzia că un om simplu nu poate răsuci un sistem și am renunțat la idee. Dar, dacă aș deveni ministrul Culturii, aș reînființa într-un anume fel Cântarea României, pentru că doar așa aș putea să redescopăr valorile și talentele acestei țări. Aș mai pune mare preț pe reînființarea a ce se chema înainte în perioada interbelică așezământ cultural în zonele rurale. Reîntoarcerea la ateneurile din acea vreme, când existau case de cultură, biblioteci sătești. Împreună cu Ministerul Educației, ar fi trebuit să existe colaborare în educarea acestei nații.
– La ce întrebări nu aveți răspuns?
Nu există întrebare la care să nu am răspuns. Însă nu-mi plac întrebările indiscrete, nu-mi plac lucrurile mondene, nu-mi plac întrebările banale, clișeele.
”Am înjurat toate regimurile de după ’89
– Ați avut vreodată în viață momente când ați înjurat România?
Niciodată! Înjur regimurile, dar niciodată țara. Am înjurat regimul comunist, din 1989 înjur toate regimurile care s-au perindat pe la conducere, pentru că toate mi-au înșelat așteptările.
– Ce vă mai doriți de la viață, maestre?
Nimic special, decât să fiu sănătos și lucid, pentru că am multe lucruri de făcut pentru a-mi termina opera. Mai am câteva puncte, esențiale din punct de vedere al spectacolelor, pe care trebuie să le fac. Vreau să las în urmă generației care vine un bagaj de spectacole, de compact discuri, care să aibă un profund caracter educațional. Trebuie să-mi termin gândul de a face o antologie a poeziei românești, un fel de manual alternativ, de la începuturile ei și până astăzi. Un fel de istoria literaturii române a poeziei în cântec, care să fie la îndemâna chinuitului profesor de limbă română din ziua de azi. După aceea, vreau să termin ce am de scris, pentru că am foarte mult. Ce n-am putut să cânt a trebuit să scriu. Am scris mult și scriu mult în continuare. Probabil că atunci când lumea o să zică: ”Ei, să-l vedem cum mai cântă!”, o să aibă o mare surpriză. Pentru că atunci o să apară opera mea necântată, ci scrisă.
[quote align=”center” color=”#999999″]”Românii ascultă ce muzică li se oferă. Și, din păcate, li se oferă aberații muzicale și de muzică. Românii greșesc în multe privințe, dar nu-i vina lor. Ei sunt îndemnați să greșească, ei sunt ajutați să greșească. Asta este convingerea mea.”[/quote]
Ciprian Traian STURZU
