Articole: Actual

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de ieri, 10 august 2026, s-au discutat și aprobat parte din pașii necesari implementării proiectului de reconstruire podului care face legătura dintre Drumul Național 17B către Drumul Comunal 198, din comuna Borca.

Investiția a fost motivată de faptul că structura din satul Pârâul Cârjei a fost afectată de inundațiile din vara anului trecut. În timpul dezbaterilor de la întrunirea legislativului nemțean, un consilier județean o avut o intervenție pe marginea proiectului, care a mai înviorat ceva din atmosfera monotonă a ședinței.

Parcarea inteligentă de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț poate crea ambuteiaje la intrarea în incinta celei mai mari unități sanitare din județ. Așa s-a întâmplat pe 11 august, în jurul orei 11:00, când coada de mașini care voiau să intre la spital era efectiv până în strada principală, riscând să blocheze taxiurile parcate în fața policlinicii.

Cafeaua de dimineață

Parteneri Mesagerul Bacău Până la 600.000 de euro pentru clusterele de inovare. Ce șanse are Bacăul să atragă bani europeni ZCH Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița NewsEdge Scandal în jurul șefului SPP, Lucian Pahonțu. Simion acuză manipularea, Fritz vorbește despre un „cartel al tăcerii” BusinessEdge Global Vision preia fostul

Peste 800 de kilometri, 5 etape, 9 orașe gazdă și o caravană care se întinde pe 3 kilometri care ajunge pe 11 septembrie la Piatra-Neamț. Pentru spectatori, o etapă din Turul României înseamnă plutonul care trece în viteză și atmosfera de la sosire. În spate, însă, stă o operațiune logistică uriașă: 12 luni de pregătiri, zeci de instituții implicate și sute de oameni mobilizați zilnic.

Rezerviștii cu domiciliul în județul Neamț vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie, pentru activități de pregătire în unitățile militare în care sunt repartizați. Acțiunea face parte din exercițiul de mobilizare MOBEX NT-SV-BT-26, organizat de Ministerul Apărării Naționale și desfășurat simultan în județele Neamț, Suceava și Botoșani.