Browsing: Administrație
Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune primele măsuri de relaxare a restricțiilor după momentul în care „valul 4 al…
O comună mare cum este Vânători-Neamţ presupune clar şi o bună colaborare între primărie şi poliţia locală pentru combaterea faptelor…
Primăria Dumbrava Roșie, nemulțumită de tariful pe care trebuie să îl plătească lunar către Troleibuzul S.A., vrea să rezilieze contractul…
Bogdan Gavrilescu, președintele Partidului Mișcarea Populară Neamț, a recunoscut, cu sinceritate că doar o mică parte dintre promisiunile electorale din…
S-a vorbit mult despre ceea ce a însemnat perioada în care Piatra Neamț a fost gubernia lui Gheorghe Ștefan. Cu…
Pensionarii cu venituri mici se pot aștepta la măriri de la 1 ianuarie 2022, după ce negocierile politice la vârf…
Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț, a luat în considerare încheierea unui parteneriat cu Poșta Română pentru a colecta taxele și…
Interviu cu primarul Mihai CAZAMIR Sfârșitul anului în curs va aduce, în comuna Boghicea, vești foarte importante penru locuitorii acestor…
Ministerul Muncii a făcut o propunere ca ziua de luni, 29 noiembrie, să fie considerată zi nelucrătoare, creându-se astfel o…