Browsing: Administrație
Reverberațiile după controlul efectuat de vicepreședintele CJ Emilia Arcan, prefectul plus un consilier județean s-au făcut simțite și atunci, pe…
În goană după bani, în condițiile în care Primăria are de achitat datorii istorice, instituția aprobă atunci când are ocazia,…
În cadrul ceremoniei organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, duminică, 13 septembrie, au fost avansate…
Cu aproximativ 126.000 de lei finanțează Primăria Municipiului Piatra Neamț diferite activități culturale, sportive și nu numai, prin încheierea unor…
După ce-a funcționat, nestingherită, fără autorizații de niciun fel, având alimentarea cu apă de la căsuțele de sub „coasta” bisericii…
Noul consilier al județului cu atribuții de supraveghere în instituțiile subordonate CJ Neamț, Dumitru Crăescu, și-a intrat în pâine și…
Ediția a 25-a Zilelor Orașului Târgu-Neamț a fost un succes de răsunet. Aceasta numai dacă amintim că duminică, ultima zi…
Un incendiu de proporții a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă (4 spre 5 septembrie) la clădirea care adăpostește…
Aproape că nu există pietrean care să nu fi urcat vara aceasta spre restaurantul Terasa Gospodinelor și care să nu…
Ieri, 1 septembrie, la registratura Consiliului Județean s-a depus încă o demisie a unui consilier județean, Vasile-Ștefănuț Ploscaru. Cariera sa…