Browsing: Social
Maratonul Muntelui Ceahlău, ediția 2025, s-a desfășurat sâmbătă, 17 mai, pe drumul axial, ce face legătura între Durău și Izvorul…
Pentru cei care își doresc performanță, pe lângă Olimpiada Națională de Geografie, în învățământul preuniversitar se organizează și Concursul național…
Emoții și concentrare pentru copiii de clasa a IV-a care, astăzi, 20 mai, de la ora 10:00, vor susține proba…
Tabăra „Rangerii Juniori”, organizată de Administrația Parcului Național Ceahlău, a reprezentat o oportunitate pentru elevi din comunitățile apropiate Muntelui și Parcului de a fi atrași mai aproape de natură și de a se implica activ în protecția mediului, de a învăța despre biodiversitate și de a-și dezvolta abilități practice în cadrul unui peisaj spectaculos.
Ovidiu Gârbea, directorul tehnic al Direcției Silvice Neamț, s-a stins din viață fulgerător, la vârsta de 44 de ani. Acesta…
Căutând flori pentru a-mi înfrumuseța balconul, am ajuns în Bălțătești. Acolo l-am întâlnit pe Mihai Gavriloae, un antreprenor local al…
În perioada 19 – 23 mai în municipiul Piatra Neamț vor avea loc lucrări de reparații a mobilierului stradal, turnare…
https://www.youtube.com/watch?v=q0OWM6KkwuI&ab_channel=Mesagerulneamt.ro
Descoperim mereu valori în rândul elevilor care participă la olimpiadele și concursurile școlare care vin să confirme faptul că școala…
Ziua decisivă pentru alegerea viitorului președinte al României a debutat mai alert decât acum două săptămâni, la primul tur. Înainte…