Browsing: Stiri nationale
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că luni se va întâlni cu sindicatele și cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre salarizarea din sistem, sindicatele precizând că vor cere o nouă creștere de 10 – 15 la sută, pentru ca majorarea să fie de 25 la sută până la sfârșitul anului.
Alți 36 de elevi care fuseseră eliminați de la bacalaureat, în urma acuzațiilor de fraudare a examenului susținut la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ștei, au dat în judecată Inspectoratul Școlar Bihor și au obținut suspendarea deciziei, alăturându-se astfel celor 12 care au primit aceeași sentință.
ISJ Suceava: Membri ai Comisiei de admitere în licee n-au fost implicați în aprobarea transferurilor
Inspectorul școlar general al județului Suceava, Gheorghe Lazăr, spune că unii membri ai Comisiei județene de admitere în învățământul liceal ”nu au avut implicare în soluționarea transferurilor întrucât au fost în concediu”, adăugând că aceștia sunt ”oameni integri, corecți și responsabili”.
Un bărbat a fost rănit, joi, în București, după ce autoturismul în care se afla a derapat și s-a răsturnat într-o fântână arteziană de pe Bulevardul Unirii, aproape de Piața Constituției, potrivit Brigăzii Rutiere.
Inspectorul școlar adjunct al ISJ Prahova, Horia Toma, spune că transferurile elevilor de clasa a IX-a de la un liceu la altul în județ s-au făcut ”transparent, în ședință publică” și susține că metodologia privind transferurile are ”multe neclarități”.
Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) a anunțat joi lansarea a patru programe de refacere și tratamente în stațiunile balneare în extrasezon, cu prețuri de la 330 de lei, campania desfășurându-se în perioada 15 septembrie – 15 decembrie.
Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru mai multe râuri din județele Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Constanța și Tulcea, unde joi și vineri se pot produce inundații locale, în urma scurgerilor pe versanți și a viiturilor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, joi, că șefii inspectoratelor școlare Bihor și Prahova au fost demiși, după ce în cele două județe au fost găsite 332 de cazuri de transfer nejustificat în clasa a IX-a, iar MECS a sesizat și organele de anchetă, pentru suspiciuni de abuz în serviciu.
Furnizorul și distribuitorul de electricitate Electrica SA își va reduce numărul angajaților din filiale cu 7,3%, pentru creșterea productivității, potrivit informațiilor transmise de companie la solicitarea MEDIAFAX.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat joi, după ce, împreună cu ministrul de Interne, l-a vizitat la Spitalul Floreasca pe polițistul Gheorghe Ionescu, că acesta este în stare critică și acum nu ar suporta transportul în Israel, dar când se va putea, sunt pregătite fonduri și un avion.