Browsing: Stiri nationale
Trenurile de călători și de marfă care au rute prin județele din vestul și sud-vestul țării aflate sub avertizare cu cod galben de caniculă circulă sâmbătă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră față de viteza normală, unele garnituri putând ajunge la destinații cu întârzieri.
După afișarea contestațiilor de la definitivat, ieri, 17 iulie, în județul Neamț, rata de promovare a crescut de la 48,14%…
Nouă județe din Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei sunt sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic, temperaturile în aceste regiuni ajungând la 36-38 de grade.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic pentru județele Bihor, Arad Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, unde duminică și luni vor fi temperaturi de 38-39 de grade, iar restul țării va fi în cele două zile sub avertizare cod galben.
Un număr de 24 de persoane au fost trimise în judecată, vineri, într-un dosar de proxenetism, suspecții fiind acuzați că racolau clienți pentru prostituate, cu precădere turiști străini, din hoteluri de lux din Capitală.
Rata de promovare a examenului de definitivat a crescut la 49,25 la sută după soluționarea contestațiilor, de la 46,23 la sută, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
Traficul pe DN 1, pe Valea Prahovei, se desfășoară îngreunat, vineri seară, între stațiunile Sinaia și Bușteni, dar și la intrarea în Predeal dinspre Azuga, unde s-au format coloane de mașini, informează Centrul Infotrafic.
Procurorii DIICOT cer arestarea a opt dintre suspecții în dosarul privind vânzarea mai mulot medicamente, printre care Xanax, ca droguri, în Norvegia, și arestarea la domiciliu a celuilalt bănuit, potrivit unor documente obținute de MEDIAFAX.
DIICOT: Decizia CC nu influențează luarea măsurii arestului pentru infracțiunea de trafic de droguri
Decizia prin care, pentru prima dată, a fost declarată neconstituțională o sintagmă dintr-un articol de lege, respectiv “o infracțiune de trafic de stupefiante” din Codul de procedură penală, nu va influența luarea măsurii arestului în cazul infracțiunii de trafic de droguri, susține DIICOT.
Tribunalul București a decis definitiv, vineri, eliberarea condiționată a fostului director general al CFR Mihai Necolaiciuc, după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani și șase luni primită în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro.