Browsing: Stiri nationale
Aproximativ 500 de bucureșteni i-au așteptat duminică în Piața Universității pe cei 1.000 de tineri care au venit din Republica Moldova pentru a participa la marșul pentru unirea Republicii Moldova cu România, la sosirea în fața Teatrului Național fiind primiți cu pâine, sare și flori.
Aproape 4.000 de persoane au fost puse sub control judiciar și alte 1.520 arestate la domiciliu în ultimele șase luni, la începutul lunii iulie fiind sub supravegherea polițiștilor 6.097 de inculpați pentru care magistrații au dispus măsuri preventive în dosarele în care sunt cercetați sau judecați.
Luni, în vestul, centrul și nordul țării vremea va fi în general instabilă și se va răci. Vor fi înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși izolat 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Zeci de bărbați și femei care au avut meserii ce le-au asigurat un trai decent, dar și-au pierdut casa, sprijinul familiei și “nu mai au puterea să se descurce” primesc adăpost și mâncare la centrul social din bd. Theodor Pallady, un loc ce adună și 10-15 oameni pe zi care vin, fac duș și pleacă.
Aproximativ o mie de tineri din Republica Moldova au trecut Prutul, sâmbătă, pe podul feroviar de la Ungheni, refăcând simbolic “Podurile de Flori” și fiind așteptați cu flori și colaci de români din mai multe județe ale țării.
Sute de oameni au venit, sâmbătă, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului să se închine la Icoana Maicii Domnului Prodromița, aceasta urmând să fie purtată în procesiune, cu ocazia hramului lăcașului de cult.
Sute de persoane au participat, sâmbătă, la Suceava, la înmormântarea cu onoruri militare a socrului lui Traian Băsescu, Gheorghe Andrușca, printre cei prezenți, alături de Traian Băsescu și de soția sa, Maria, fiind cele două fiice ale lor, dar și lideri locali ai PMP și autorități.
Un polițist local din comuna Beliș, județul Cluj, este cercetat penal după ce, aflat în timpul serviciului, a condus băut și a accidentat mortal o femeie care traversa neregulamentar strada, bărbatului urmând să îi fie desfăcut contractul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pensionarii ar putea solicita Ministerului Transporturilor compensarea în bani a tichetelor de călătorie, potrivit unui proiect de lege inițiat de senatorul PSD Alexandru Cordoș.
Procurorul Emilian Eva a fost arestat, vineri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcția de magistrat, și că nu a trecut bunurile în declarația de avere.