Browsing: Stiri nationale
Premierul Victor Ponta a afirmat, marți seară, la Sinaia, că agresiuni precum cea asupra tânărului cetățean român bătut în Franța trebuie pedepsite “cu cea mai mare duritate”, premierul spunând că autoritățile franceze au reconfirmat poziția lor de condamnare a acestei fapte.
Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Relația UE-SUA în domeniul agriculturii, respectiv detalii privind îmbunătățirea formelor de colaborare în sectorul agroalimentar, în contextul negocierilor din cadrul Acordului de Parteneriat Transatlantic (TTIP), au fost temele discuțiilor care au avut loc marți, la Bruxelles, între comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș și secretarul american pentru agricultură Tom Vilsack. Citește mai mult
Violențele comise asupra unui tânăr adolescent român vineri în localitatea Pierrefitte-sur-Seine din Franța sunt condamnate cu cea mai mare fermitate de autoritățile franceze de la cel mai înalt nivel, precizează Ambasada Franței într-un comunicat de presă remis marți AGERPRES. Citește mai mult
Violențele comise asupra unui tânăr adolescent român vineri în localitatea Pierrefitte-sur-Seine din Franța sunt condamnate cu cea mai mare fermitate de autoritățile franceze de la cel mai înalt nivel, precizează Ambasada Franței într-un comunicat de presă remis marți AGERPRES. Citește mai mult
Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA) din cadrul Primariei Capitalei va plati aproximativ 270.000 de lei Penitenciarului Bucuresti Rahova pentru servicii de curatenie si administrare de apa si hrana pentru cainii aflati in adaposturile municipalitatii de la Bragadiru, Mihailesti, Theodor Pallady si Oltenitei, potrivit Mediafax. Contractul se va desfasura timp de 8 luni, pana la sfarsitul anului 2014, si a fost atribuit in baza unei licitatii. Citește mai mult
Pe Youtube a aparut un film oribil despre un eveniment tragic filmat de niste pescari care asista pasivi si uneori ironici la o traversare periculoasa a unor carute direct prin albia raului Jiu – urmata de inecul a doua persoane, scrie Alex, pe blogul Jeopardy. Citește mai mult
Florin Dumitrescu, Sorin Bontea si Calin Scarlatescu, cei trei “masterchefi” de la Pro TV, vor juriza din toamna “Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor”, la Antena 1, a anuntat postul de televiziune. Iar Urania, cea mai veche realizatoare de la B1 TV, a fost restructurata, scrie Paginademedia.ro. Citește mai mult
Florin Dumitrescu, Sorin Bontea si Calin Scarlatescu, cei trei “masterchefi” de la Pro TV, vor juriza din toamna “Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor”, la Antena 1, a anuntat postul de televiziune. Iar Urania, cea mai veche realizatoare de la B1 TV, a fost restructurata, scrie Paginademedia.ro. Citește mai mult
Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, susține, marți, într-un răspuns la solicitarea premierului, că, potrivit dispozițiilor legale, termenul de redactare a actului jurisdicțional este de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. Citește mai mult
Pe vremea lui Ceaușescu a purtat lanțuri la mâini și la picioare. Acum se află cam în aceeași situație, dar nu le mai poartă el, ci reputația lui. Atunci vuia toată presa străină despre cazul Scalețchi, fiindcă despre el este vorba. Fusese condamnat la moarte pentru că încercase să fugă din țară cu vaporul pe care-l comanda. Într-un anume fel, chiar a fost executat, întrucât a fost dus de două ori în fața plutonului de execuție, simulându-se apăsarea pe trăgaci. Credeți că mai este nevoie de glonț ca să mori? Într-o astfel de situație, mori oricum, doar că nu-ți pierzi viața, dar îți pierzi sufletul sau măcar o bună parte din el. Toate acestea s-au întâmplat cu adevărat. Aceeași presă străină a făcută să-i fie comutată pedeapsa cu moartea în 25 de ani de închisoare. Florentin Scalețchi a avut a doua oară noroc, a venit revoluția, venire ce n-ar fi fost posibilă, cred, fără cei ca el.
Nu mi-aș fi putut închipui că fostul comandat de vas o să-și piardă și în noile condiții libertatea pentru care aproape că-și dăduse, în timpul regimului comunist, viața. Iată-l însă acum din nou în pușcărie. Nu ca apărător al drepturilor omului, calitate în care a vizitat cam toate pușcăriile țării, ci ca… infractor condamnat pentru corupție! Îl cunosc bine pe Scalețchi. De vreo 40 de ani. Tocmai pentru că se află în pușcărie în aceste momente, am să spun ceea ce majoritatea oamenilor se feresc să spună despre cei ce se găsesc în astfel de împrejurări: e prietenul meu! Îl știu capabil de multe greșeli, din cauza firii lui de copil mare și nesăbuit. Nu greșeli penale, însă. Tocmai de aceea, când mă gândesc la condamnarea sa, nu pot să nu iau în calcul posibilul amestec al unui vaporean de-al său, care i-a Citește mai mult