Browsing: Stiri nationale
Ucraineanul Bohdan Bondarenko, deținătorul titlului mondial în aer liber la săritura în înălțime, și qatarezul Mutaz Essa Barshim, campionul lumii indoor în această probă, au oferit un duel pasionant sâmbătă seara, cu ocazia reuniunii atletice de la New York, a 6-a etapă a circuitului “Liga de diamant”. Citește mai mult
Dan Constantin, redactor șef al Jurnalul Național, a fost agresat de un tânăr într-un supermarket, bărbatul amenințându-l că îl scuipă în gură, oricum nu pățește nimic, scrie jurnalul.ro.
“Eram în parcarea unui supermarket, descărcam ce-am cumpărat, când, un tanar a venit la mine foarte agresiv, cu o aliură foarte amenințătoare și mă întreabă: “Bă, ce părere ai dacă te scuip în gură, că nu pățesc nimic?” I-am răspuns că nu înțeleg. “Știu eu, te cunosc de la Antenă, stiu eu ce faceți voi”, a continuat. Am încercat să-l calmez. Eram cu soția, care s-a speriat și a dat telefon la 112, și a anunțat că suntem agresați de un tânăr. Polițiștii îi au datele și mi-au spus că, dacă doresc, să fac o plângere, ceea ce voi și face. Nu mi s-a mai întâmplat, să fiu oprit pe stradă, să fiu amenințat și să suport consecințele a ceea ce scriu în Jurnalul Național”, a declarat Dan Constantin la Antena3.
“Mi-a spus că moare de foame, etc. Vedeti, e destul de grav, frustratile unor indivizi se pot transforma in acte de violenta absolut imprevizibile si impotriva unor oameni care n-au nicio legatura cu situatia personala a acestora. Mi-e foarte greu sa spun daca a fost o lovitura la cerere, o incercare de intimidare. Era clar, totusi, ca ma astepta, m-a asteptat sa vin la masina. Faptul ca cineva agreseaza un jurnalist cu care el nu e acord nu e un semn de democratie. Omul asta, permitandu-si un derapaj sub implulsul cuiva sau motivat de neacceptarea unei idei, a facut un gest impotriva a foarte multor oameni care sunt de acord cu ideile noastre. Exista cu totul alte mijloace prin care indivizii isi pot manifesta opiniile. Asemenea iesiri violente sunt sanctionate de codul penal. Mă aștept din partea domnului Băsescu să iasă și Citește mai mult
Primaria municipiului Ploiesti impreuna cu Consiliul Judetean Prahova si Biblioteca Judeteana „Nicolae Iorga” organizeaza actiunea consacrata comemorarii a 125 de ani de la trecerea in nefiinta a lui Mihai Eminescu, duminica, 15 iunie, la ora 10.30, in rotonda bibliotecii. Uriasa personalitate a Luceafarului poeziei romanesti va fi evocata de poetul Lucian Avramescu, precum si de eleva Bianca Alecu, eleva a Colegiului „Mihai Viteazul”. Participantii la manifestare vor putea admira o expozitie tematica si se vor bucura de un scurt recital de versuri din creatia eminesciana, in interpretarea cenaclului literar „Orfeu” al Bibliotecii „Nicolae Iorga”. In incheiere, se vor depune flori la monumentul lui Mihai Eminescu, situat in vecinatatea Casei de Cultura a Sindicatelor.
AMPress
Intr-una din rarele ocazii cand un sequel e cel putin la fel de bun ca primul film al seriei, regizorii Phil Lord si Christopher Miller ii arunca pe politistii Morton Schmidt si Greg Jenko intr-o noua misiune sub acoperire – de data asta, intr-un colegiu. Jonah Hill si Channing Tatum nu mai sunt si co-scenaristi, dar filmul are haz si e mai elaborat decat alte comedii de actiune. Citește mai mult
Câteva sute de manifestanți ucraineni au blocat sâmbătă accesul în Ambasada Rusiei de la Kiev, au dat jos drapelul rus de pe sediul acesteia, au aruncat cu ouă în clădire și au răsturnat autoturismele diplomaților ruși care erau parcate în afara incintei misiunii, relatează agențiile AFP și EFE. Citește mai mult
Autorul francez Pascal Bruckner a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o la București, că, în opinia sa, familia contemporană a devenit un “sindicat al afectelor”, cu negocieri permanente între părinți și copii. Citește mai mult
Videoclipul ‘Hangover’, noul single al popularului artist sud-coreean Psy, a depășit sâmbătă 50 de milioane de vizionări pe portalul Youtube, după doar șase zile de la lansare, a informat agenția care îl reprezintă pe artist, citată de EFE. Citește mai mult
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-fare, low-cost din Europa Centrală și de Est, inaugurează sâmbătă seara prima cursă Londra – Sibiu, acesta fiind începutul unei povești de succes pe care o speră oficialitățile locale, care au făcut totul în ultimii ani să aducă Aeroportul Internațional Sibiu (AIS) la standarde europene, nota de plată ridicându-se, la finalul lucrărilor din 2012, la 254,787 milioane lei. Citește mai mult
Un dispozitiv exploziv a fost descoperit în apropiere de reședința președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, de către paza prezidențială, a afirmat sâmbătă o sursă din domeniul securității, citată de agenția Reuters. Citește mai mult
Un dispozitiv exploziv a fost descoperit în apropiere de reședința președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, de către paza prezidențială, a afirmat sâmbătă o sursă din domeniul securității, citată de agenția Reuters. Citește mai mult