Browsing: Stiri nationale

Sondajele îl dădeau pe Mircea Diaconu, candidatul independent la europarlamentare, la 2-3%. În condițiile în care eroarea măsurătorii este cuprinsă între 2-3%, era posibil ca îndrăgitul actor să treacă pragul electoral, de 3,3 procente. Diaconu are, însă, în toate exit poll-urile un scor mai mare ca al UDMR, noteaza dcnews.ro. Dacă această tendință de vot se menține, Mircea Diaconu va face cea mai mare surpriză din istoria alegerilor de după 1989. Până acum, un singur candidat independent a reușit să treacă pragul electoral: Elena Băsescu. În 2009, popularitatea lui Traian Băsescu nu era, încă, afectată de măsurile dure pe care le-a luat în cel de-al doilea mandat, iar PDL a sprijinit această candidatură simbiotică. După alegeri, Elena Băsescu s-a reînscris în partid. Potrivit sursei citate, popularitatea lui Diaconu (și eroarea instituțiilor de sondare) este explicată prin doi factori. Dezamăgirea electoratului față de clasa politică favorizează candidații carismatici și cu notorietate. Bazinul ”nemulțumiților” nu poate fi exploatat de Dan Diaconescu, aflat pe un trend descrescător după scandalurile în care e implicat și disoluția PP-DD. Nici de Vadim Tudor, care folosește același discurs de 25 de ani și a pierdut majoritatea structurilor din teritoriu. În plus, Mircea Diaconu a fost victimizat prin respingerea candidaturii, atât la nivelul PNL, cât și de către persoane sau instituții care au contestat listele de susținători ale lui Mircea Diaconu. O altă variantă este îmbrățișată de PNL, care va acuza trădarea unor structuri de partid controlate de lideri din grupările anti-Antonescu. ”Alianța trădătorilor”, așa cum a fost numită gruparea Tăriceanu-Stroe- Silagi, nu poate convinge electoratul captiv să voteze cu Stânga sau cu candidați gen Dan Diaconescu, de aceea a făcut propagandă pentru un fost liberal, către care dirijează o parte din votanții PNL. Dacă nu va lua 20% din voturi, înainte de redistribuire, Crin Antonescu a Citește mai mult

Politistii gorjeni au intocmit astazi dosar penal intr-un caz de corupere a alegatorilor, dupa ce presedintele PDL Gorj a depus o plangere cu privire la faptul ca in comuna Baia de Fier oamenii primesc papuci si bere de la reprezentantii unui partid politic, scrie Agerpres. Si publicatia Pandurul relateaza ca PSD a impartit papuci si bere la Baia de Fier, in schimbul votarii cu candidatul PSD la Senat, Mihnea Costoiu. Citește mai mult

PSD susține că “așa-zisele” huiduieli la adresa liderului social-democrat Victor Ponta la Buftea au fost “făcute” de președintele PMP Buftea, Cioarec Doru Daniel, și precizează că “PMP să nu își mai folosească membrii de partid, dar mai ales interlopi, pentru a intimida competitorii electorali”. PSD precizează că așa-zisele huiduieli adresate președintelui PSD, Victor Ponta, la Buftea au fost făcute de președintele PMP din localitate, Cioarec Doru Daniel, după cum arată datele de identificare ale acestuia, potrivit Mediafax. “Facem apel la Partidul Mișcarea Populară să nu își mai folosească membrii de partid, dar mai ales interlopi pentru a intimida competitorii electorali, așa cum s-a întamplat și ieri, în București, la Gara de Nord. Partidul Social Democrat militează pentru un proces electoral corect, în care toți oamenii să fie lăsați să își exprime liber opțiunile politice și în care toți competitorii electorali respectă legea”, se mai arată în comunicatul PSD. Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, dumincă, la ieșirea de la Școala 2 din Buftea, unde a susținut-o pe Gabriela Szabo la vot, de două grupuri de cetățeni, unii l-au aclamat, iar alții l-au huiduit. După ce a plecat de la Școala 2 din Buftea, Victor Ponta a fost aclamat de un grup de tineri care au strigat “Ponta, Ponta!”, în timp ce alți tineri l-au huiduit și i-au strigat “Plagiator!”.

Ioana Nedelcu, A.M.PRESS

Citește mai mult

Corespondentul AGERPRES, Ivan Radev, transmite: Prezența la urne înregistrată la secția de la Ambasada României de la Sofia – singura în care românii aflați pe teritoriul Bulgariei pot să-și exercite dreptul la vot pentru europarlamentarele din 2014 – rămâne scăzută. Deși vremea la capitala bulgară este frumoasă, cu temperaturi de peste 20 de grade, doar câțiva zeci de cetățeni români au venit să voteze. Citește mai mult