În ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) Neamț, de miercuri, 28 ianuarie 2026, patru dintre proiecte au vizat schimbarea a cinci aleși județeni din Consiliile de Administrație (CA) ale unor entități subordonate. Practic, cinci consilieri județeni (atât de la PNL, cât și din PSD), au renunțat, prin demisie, la locul obținut în CA-uri, pentru care au primit anul trecut girul colegilor prin vot secret. Alții cinci le-au luat locul, pentru că CJ Neamț trebuie să fie reprezentat acolo unde se iau deciziile la nivel de management în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, la Spitalul de Psihiatrie Roman, Școala profesională Specială Ștefan cel Mare și Centrul pentru Educație Incluzivă din Târgu-Neamț.
duminică, noiembrie 1
Actual >>
- Schelet descoperit într-o fosă din comuna Alexandru cel Bun
- Festivalul „Ba, pe-a mă-tii“ – faza pe comună
- Alertă aeriană în Neamț – posibilă incursiune de drone – mesaj RO-ALERT
- Ogorul soarelui din Sagna. Istoria legumelor faimoase ale soților Bordea!
- FOTO. Spitalul de paliație din Piatra-Neamț, investiție de 4,6 milioane de euro. Au debutat lucrările la noul centru medical
- Conducerea CSM Ceahlăul Piatra Neamț, entuziasm și încredere înainte de meciul cu liderul clasamentului
- Eugen Spătaru, 20 de ani în slujba comunității din Pipirig: ”Pun mare preț pe cinste, pe credință și pe valorile simple, dar esențiale”
- Prima ediție a Sărbătorii Recoltei la Tupilați: o zi a ospitalității și bucuriei
- 34 de unități de învățământ din Neamț funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Amenzi de peste 155 000 de lei
- EDITORIAL Povestea porcului



