Browsing: CJ Neamt
Perioada de precampanie electorală încinge spiritele în Neamț, așa se face că numărul conferințelor de presă politice este în creștere,…
Recent au fost finalizate lucrările de construcție si montare a liftului de la Sectia Pediatrie si Cardiologie a Spitalului Orășenesc…
În ședința de luni, 15 aprilie, a Consiliului Județean Neamț va fi supus aprobării proiectul de hotărâre prin care urmează…
Despre desemnarea fostului consilier județean Daniel Vasiliu Macovei ca membru în Consiliul Administrativ al Teatrului Tineretului (prin Hotărâre de CJ,…
Formația de Liga a III-a Dunărea Călărași este beneficiara unei finanțări consistente din partea Consiliului Județean (CJ). Într-o ședință din…
Luând-o de la nașterea ei, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de…
Sute de mii de nemţeni au fost pedepsiţi, luni, de PSD Neamţ doar pentru faptul că trăiesc în localităţi conduse…
Alegerile comasate din 9 iunie 2024 vor avea în Neamț o conotație aparte, mai ales pe zona candidaturilor nominale. Dacă…
Astăzi, 12 martie, Consiliul Județean Neamț este gazda unor delegații din mai multe raioane, a Ministerul Mediului și a Cancelaria…