Cazul unui inginer silvic bănuit, și mai apoi dovedit, că ar fi luat mită, se distinge în peisajul judecătoresc după ce instanțe diferite au pronunțat sentințe care, cel puțin la prima vedere, par antagonice. Pe scurt, inginerul ar fi luat 1.000 de lei, cu titlu de mită. Ulterior acestui moment a fost arestat preventiv, iar angajatorul, Direcția Silvică Neamț, a dispus concedierea salariatului. În ce privește cauza penală, inginerul a fost trimis în judecată, fiind condamnat la 3 ani și 3 luni de închisoare, cu executare, hotărârea nefiind definitivă.
luni, octombrie 26
Actual >>
- Acord de cooperare CJ Neamț – Administrația Militară de Stat Cernăuți: sănătate și situații de urgență, între priorități
- 26 octombrie – 174 de ani de la înființarea Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț
- Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici – vor beneficia de a doua tranșă a ajutorului financiar
- Adăpostul de câini din Piatra Neamț vă așteaptă – „Adoptați. Nu cumpărați iubire”
- Se strică vremea – meteorologii anunță ploi, vânt și strat de zăpadă la munte
- Pensia, la un click distanță: Casa Națională de Pensii a lansat aplicația MyCNPP
- Programul lucrărilor Publiserv Piatra Neamț în perioada 26-30 octombrie
- Militari de la Baza 95 Aeriană, lecție de istorie la Mănăstirea Eroilor din Neamț, pe locul unei sângeroase bătălii
- Focar de rabie confirmat la bovine în comuna Borlești. Autoritățile au instituit zonă de protecție și supraveghere
- Prăjitură cu miros de sat: Festivalul Plăcintelor de la poalele Ceahlăului

