Astăzi, creştinii prăznuiesc sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sau, aşa cum este cunoscută în popor, Sfânta Marie Mare, trecerea tradițională de…
Browsing: președinte PNL Neamț
Vești bune pentru nemțeni! În județul Neamț vor ajunge, în total, 96.473.803 lei, fonduri europene destinate dotării școlilor cu mobilier…
Uniunea Europeană acordă fonduri nerambursabile în valoare de 6,5 miliarde de euro pentru antreprenorii români. Fondurile, accesibile din această toamnă,…
Constructorul român SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. a câștigat, în urma licitației, contractul pentru proiectarea…
Mă bucur că domnul Remus Herda, şeful centrului de exploatare gaz al Delgaz Grid Neamț a ales să vină în…
Ieri l-am avut ca invitat pe domnul Alexandru Soare, director general în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației şi…
Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie…
Astăzi, la 247 de ani de la ratificarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, le urăm partenerilor noştri…
Ieri a avut loc un eveniment în cadrul căruia, alături de domnul senator Eugen Țapu-Nazare şi domnul deputat Laurențiu Dan…