Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în seara zilei de joi și în noaptea de joi spre vineri (10/11 iulie), la început în Crișana, Banat, Oltenia și zonele de munte, apoi și în cea mai mare parte a Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.
Pe parcursul zilei de 11 iulie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de nord a țării și în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea caracter torențial, se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.