Primarul Laurențiu Leoreanu și 10 consilieri locali din municipiul Roman s-au declarat independenți, binemeritând astfel de efectele ordonanței care permite aleșilor locali să migreze. Edilul a făcut anunțul astăzi, în ultima zi în care ordonanța își mai poate produce efectele. Gurile rele spun că i-a luat cam mult să se hotărască…
Vom reveni cu amănunte.
UPDATE: Leoreanu explică de ce a ales independența. ”Am discutat și cu colegii din județ, din țară, să se cunoască de decizia noastră. L-am sunat, l-am informat pe domnul Drăgan, președintele PDL Neamț. Mi-a spus că-mi mulțumește că l-am informat și că sunt printre puținii sau chiar singurul care am făcut asta. I-am explicat, cu durere în suflet – anunțându-se trecerea în neființă a PDL, că activitatea noastră încetează și duce la statutul de independent. Era firesc să-l informăm. Sigur că ne-am transmis cele bune și mi-a a spus că oamenii rămân oameni în continuare. Ne respectă opțiunea, chiar dacă nu se bucură de ea. Așa sunt lucrurile în viață. Dacă am candidat pe listele PDL, cum e mai corectsă facem când partidul nu mai este? Să fim independenți sau să devenim automat membrii altui partid cu care noi nu am avut parteneriat în alegerile locale? (…) Cu domnul primar Gheorghe Ștefan n-am reușit să vorbesc cu domnia sa. L-am sunat, n-am reușit să vorbim și i-am transmis un mesaj”. Întrebat dacă l-ar sfătui pe primarul de Piatra Neamț să-i urmeze exemplul, Laurențiu Leoreanu a răspuns scurt: ”Eu nu pot să sfătuiesc pe nimeni. Vreau să spun că greu m-am sfătuit și pe mine, iar decizia am luat-o împreună cu echipa. Nu am luat decizia în urma unei întâlniri, ci au fost “n” întâlniri unde am dezbătut variantele. Nu a fost decizia unei persoane, ci a unei echipe”. Cât va dura această independență? ”Până când voi simți că interesul Romanului și al romașcanilor ar putea fi influențat pozitiv de o schimbare de atitudine. Nu avem pe termen scurt nicio gândire de a ne schimba opțiunea. În niciun caz pe 1 ianuarie 2015. Probabil în vara anului viitor și vă explic de ce. Mulți mi-au spus să merg independent în alegeri, dar eu am lucrat întotdeauna în echipă. Un lider trebuie să fie vector, dar un vector fără valoare absolut se numește vector nul. Ai nevoie de o sumă de valori care să-ți însușească proiectele, cu care să le dezbați, ale căror idei să le așezi într-o matrice care să fie rezultatul unui lucru în echipă. Iar vitorul CL are nevoie de o echipă care să reprezinte proiectul pentru Roman în viziunea mea și a echipei. Va trebui să luăm o decizie care să se poată materializa într-un grup politic în viitorul CL”.