Dacă n-ați observat, presiunea pusă pe Victor Ponta și guvernul său, în spațiul public, se exprimă prin formule prelucrate destul de abraziv ale acelorași termeni principali: legitimitate, alegeri anticipate, demisie. Cheia de boltă a atacurilor politice construite, transformată periculos în cheie universală, e victoria lui Klaus Iohannis. Se forțează nota până la exasperare sugerându-se în fel și chip că victoria ar desființa legitimitatea guvernului. Pe câteva din multiplele fronturi deschise, unde o asemenea minciună nu ține, „cheia” se mută în ușa Parlamentului, în încercarea de umbla la sursa legitimității oricărui guvern. Pretenția de a cere pur și simplu alegeri anticipate, din motivul nerostit, nerecunoscut, că (încă) nu ies socotelile pentru o altă majoritate parlamentară e o insultă fără seamăn la adresa poporului. Când a avut de ales deputați și senatori, în 2012, a făcut-o într-un fel, în condițiile de atunci; când a votat președintele, într-un peisaj politic schimbat, a ieșit ce știm. Parlamentul reprezintă voința dintr-un moment, președintele pe cea din altul. Ambele rezultate sunt perfect legitime și nu au niciun motiv rațional să intre în conflict. În ipoteza că Ponta pică la o moțiune de cenzură și dacă Parlamentul și partidele politice reprezentate nu vor fi în stare să instaleze alt guvern, în termeni legali și constituționali, e altă situație. Se dizolvă forul legislativ, mergem la urne, dar dacă o facem după aceeași lege defectă, pentru aceleași două camere nereformate, nerestructurate, nu e degeaba? Adică, nu-i numai pentru ambițiile unuia ca Vasile Blaga și a flămânzilor nereprezentativi din jurul său? Să fim serioși, prosteala e desăvârșită și pe față. Dacă le faci analiza sângelui, ajung de hâhâie eprubetele, nu alta.
Între timp, Victor Ponta a „bucătărit” și pune pe masă cartea reorganizării guvernamentale. Dacă mergea pe opțiunea unei remanieri de efect, momentul era cu aproape o lună în urmă. Tăia din start toată panarama politică alimentată de cei ce-l vântură pe Iohannis pe post de cheie. A optat însă pentru o serie de reglări de conturi în PSD, a așteptat misiunea FMI ca să discute bugetul pe 2015 și a pregătit o nouă schemă de guvern. În ciuda aromei de remaniere, e reorganizare în toată regula. Nu-i rău, câtă vreme, după ce trece de Parlament, merge cu noii miniștri tot la Băsescu, măcar așa, să-l umilească, punându-l în fața unei susțineri parlamentare (re)certificate. N-o poate contesta la prietenii de la Curtea Constituțională, n-o poate da pe mâna DNA, DIICOT, a serviciilor de informații ori a cui mai ascultă de el.
Spre deosebire de opoziție, viitorul guvern stă în decizii, atât premergătoare, cât și operative, nu într-o cheie sau mai multe. Desființarea portofoliilor parazit, cu miniștri delegați, moștenite de la USL, pare a fi deja stabilită. Orice altă comasare de ministere, inventate pentru miniștrii cărora trebuia să li se inventeze un portofoliu, e de dorit. Sub condiția concedierii efective a balastului funcționăresc-birocratic, un cabinet cu cel mult 15 membri titulari este chiar binevenit. În ecuația noii structuri executive, o serie de declarații și comentariile insistă pe cine vine la guvernare, pe cine preia unele ministere, eventual dintre cele dificile, expuse la decontări publice dureroase. Eroarea este maximă. Tocmai din cauza iminenței deconturilor este mult mai important cine pleacă decât cine vine. Dacă nu pleacă cine trebuie, degeaba susținerea parlamentară, căci nu mai suportă românii și nici nu se închid socotelile pentru funcționarea țării. La cotitura politică e înghesuială mare, pe măsura altor deconturi presante. Așa-zisul discurs politic de opoziție e pe datorie.
Viorel COSMA