interviu cu dr. Silviu Verzea, noul director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț
- De la ultimul interviu acordat Mesagerului, în 2012, ce a mai făcut doctorul Dan-Silviu Verzea?
De la primul – și singurul interviu, de altfel -, am adăugat la CV-ul meu titlul de doctor în științe medicale, pentru că, la momentul respectiv, eram în curs de pregătire a tezei de doctorat, la UMF Iași. Iar, recent, în iunie anul acesta, am susținut și promovat examenul de medic primar-chirurgie generală. Acestea sunt, în mare, modificările, raportându-ne la 2012.
- Dar omul Silviu Verzea ce noutăți are?
Am bucuria să anunț nașterea celui de-al doilea copil, anul acesta, un băiețel, pe nume Nectarie.
- Sunteți, mai nou, din 6 iulie mai exact, director medical al spitalului. Ați mai cochetat cu vreo funcție de conducere până acum?
Nu. Nici în Spitalul Județean și nici ca medic militar la București, unde am făcut facultatea și rezidențiatul. De aceea, a fost o surpriză pentru mine momentul în care domnul manager, dr. Ioan Lazăr, m-a întrebat dacă doresc să colaborez cu dumnealui la conducerea acestui spital și dacă mă simt în stare. A fost o surpriză și, în același timp, o mare onoare. Consider că am putere de muncă, dorința de a lucra în această echipă și, sigur, sunt recunoscător. În primul rând, domnului manager, că s-a gândit la mine – existau multe alte nume la care se putea opri – și apoi, bineînțeles, Consiliului Județean, domnului președinte Constantin Iacoban, unde am găsit o primire la fel de călduroasă și multă deschidere. Mi s-au pus în vedere anumite probleme pe care să le abordez cu prioritate, dar, fiind încă la început, vă mărturisesc, nu am reușit să mă acomodez, să cunosc în detaliu toate problemele. Sunt în plin proces de acomodare.
- Acum trei ani erați cel mai tânăr medic chirurg din spital, acum sunteți cel mai tânăr director medical?
Nu știu. N-am verificat. Nu cred că are vreo importanță.
- Tinerețea e un atu sau un dezavantaj, în această funcție?
Eu sper să folosesc tinerețea ca pe un atu. O să vedem mai târziu dacă este sau nu un atuu. Lipsa de experiență sau lipsa unei activități similare poate să se constituie și într-un ușor dezavantaj, dar eu vreau să folosesc partea pozitivă a vârstei mele, mai fragedă față de ceea ce înseamnă, de obicei, vârsta unui director medical.
- Cum veți împăca timpul acordat pacienților cu partea administrativă a spitalului?
Întrebarea este bună, atinge un punct important. Dar abia am început activitatea. În primă fază, pentru a mă acomoda, a cunoaște bine problemele, voi acorda mai multă atenție acestei funcții, pentru a intra cât mai repede într-un program și a face față tuturor solicitărilor. După care o să încerc să-mi împart timpul, astfel încât să acord aceeași atenție pacienților mei, iar funcția administrativă să fie tratată cu maximă responsabilitate în timpul dedicat ei. Jumătate din timp va fi dedicat activității medicale, bloc operator, pacienți, iar cealaltă jumătate pentru treburile administrative.
- S-a prelungit programul?
Da. Dar asta nu este o problemă. Acum îmi folosesc avantajul tinereții.
– Familia este de acord cu acest program?
Sigur că da. Am întreaga susținere a familiei. Băiatul mai mare își dorește să fiu un pic mai mult alături de el. Are 10 ani și simte nevoia să fim mai apropiați, mai ales că acum este în vacanță și are mai mult timp și el. Pe de altă parte, când ajung acasă, îi acord tot timpul meu.
- Ce așteptări aveți, din acest moment? Sau sunteți pregătit pentru orice?
Da, mai degrabă pot să spun că sunt pregătit pentru orice. N-am o imagine completă a ceea ce înseamnă funcția și activitatea de aici. Încerc să-mi dedic timpul în zilele următoare acestei activități, pentru a acumula cât mai multe și cât mai repede informațiile. După cum știți, nu e o perioadă deloc ușoară pentru spital, suntem în plină acreditare. În plus, sunt așteptări mari. Se așteaptă rezultate care să mulțumească oamenii care vin la spital, pentru că, până la urmă, acesta este rolul nostru. Oamenii care vin… nu e important doar să plece vindecați, contează și cum se întâmplă lucrul acesta și cum sunt primiți toți oamenii care se adresează spitalului.
– Simțiți o presiune odată cu această funcție?
N-am simțit nicio presiune externă. Presiunea vine din partea mea, pentru că trebuie să împlinesc aceste așteptări, care sunt legate de mine. Îmi doresc mult ca persoanele care s-au gândit la mine să nu regrete lucrul acesta.
- Vă vinde ponturi doctorul Juncu?
Am o relație foarte apropiată cu doctorul Juncu, pe care îl respect foarte mult și da, sigur, primesc ajutor din partea lui în orice fel de problemă.
– Ce probleme v-au fost aduse la cunoștință până acum?
Ca și problemă mai urgentă este, cu siguranță, Unitatea de Primiri Urgențe. Domnul președinte de Consiliu Județean a spus că dorește să îmbunătățească activitatea acolo, mi-a pus și mie în vedere acest aspect și sunt de acord cu el. Eu cunosc problema din punctul de vedere al medicului care face gardă. Sunt momente, în gardă, în care ești chemat pentru consultații de chirurgie și vezi un hol plin de oameni. Vă spun, medicii de la Urgențe muncesc foarte mult, uneori nu fac față solicitărilor, însă trebuie să încercăm o modalitate ca și pacienții să înțeleagă lucrul acesta și, în același timp, să vadă că cineva i-a luat în considerare. Trebuie să găsim o modalitate ca orele aglomerate să nu constituie un motiv ca pacientul să nu fie tratat așa cum trebuie acolo.
– E mult de muncă?
Sigur că da. Dar eu îmi doresc să găsesc înțelegere din partea colegilor și sunt deschis la problemele pe care ei mi le vor semnala, pe domeniul lor de activitate. Și sunt dispus să încercăm rezolvarea lor, ca să ajungem la un rezultat bun pentru toată lumea. Dacă pacienții vor fi mulțumiți de serviciile pe care noi le acordăm ca spital, se vor adresa în număr mai mare și va crește respectul pe care ei îl acordă cadrelor medicale. Aici este o mică problemă, a întregii noastre societăți, nu doar în Piatra Neamț. Este o diferență mare între noi și țările cu un sistem sanitar bine pus la punct.
- Apropo de țări cu sistem sanitar bine pus la punct, ați fost tentat să plecați?
Da! Chiar am fost plecat timp de 6 luni, într-un spital din Franța, în timpul rezidențiatului. Mi s-a propus atunci să rămân acolo, dar, fiind ofițer medic militar, n-am putut să rămân mai mult. În cele 6 luni, am putut să cunosc o parte din felul în care funcționează lucrurile. Acolo, când spui oricui că ești medic sau lucrezi în spital, deja lumea te respectă în mod automat, indiferent cum arăți, cine ești, ce ești. Pentru că ei știu că de câte ori au fost la spital au fost bine tratați, respectă acest lucru. Cred că pentru asta trebuie să luptăm și noi. Știu că e greu, nu sunt naiv, dar fiecare dacă-și face treaba pe părticica lui așa cum ar trebui, se poate schimba ceva. Ușor, nu peste noapte, dar se poate. Asta cred eu, cel puțin.
- Dacă tot nu ați ales Franța, ați regretat vreo clipă că ați plecat și din București?
Aș fi nesincer să vă spun că nu. Țin legătura cu colegi care au rămas acolo și care, din punct de vedere profesional, în activitatea de chirurgie, s-au dezvoltat foarte mult. Ca și complexitate a cazurilor abordate, ca patologie, operații, număr de operații, mari și grele. Dar era un lucru pentru care eram pregătit. Am știut că așa va fi. Acolo este spital mare, pacienți din toată țara, cu boli grave, automat se fac operații grele și în număr mare. Sigur că, din când în când, mai e câte-un regret în privința acestor aspecte. Nu poți să le ai și să le faci pe toate. Iar pentru asta, după cum spuneam, eram pregătit. Aici, însă, am găsit un cadru de muncă profesionist, care mi-a plăcut, am fost bine primit, am găsit colegii care desfășurau o activitate de nivel înalt chirurgical, raportat la cazurile care vin aici în spital. M-am simțit bine, am simțit că se poate face câte ceva. De-asta spun, eventualele mici regrete au fost acoperite de satisfacțiile care au apărut pe parcurs. Sigur, țin legătura cu colegii mei, sunt ajutat de ei atunci când un caz devine dificil. Am multe persoane la care pot să apelez, mă ajută. Dacă în cazul unui pacient, să spunem, complexitatea cazului ar depăși spitalul, ajunge ulterior la București, știm ce s-a întâmplat cu el, care a fost evoluția. După aceea se întoarce la noi și este un circuit bun al pacienților, care, până la urmă, se reflectă pozitiv asupra lor. Altădată, vor apela din nou la noi.
– Ce gen de operație depășește competențele spitalului județean? Ce cazuri ați trimis la București?
Operații grele sunt operațiile care presupun colaborarea unei echipe complexe de medici, chirurgi de alte specialități, anesteziști. Mă refer la cazuri la care ai nevoie și de chirurg toracic, de chirurgie vasculară, urolog, pe care trebuie să-i ai în același timp în operație, să facă diverși timpi operatori. În plus, e nevoie de anestezist, atât în timpul operației, cât mai ales după, o monitorizare complexă. Aici nu că ar depăși nivelul spitalului, pentru că majoritatea se pot face și aici, problema este că nu poți să aloci toate resursele pentru un singur caz, spitalul fiind unul de urgență, care este imprevizibil. Nu se pot neglija alte urgențe. Nu suntem pregătiți să le facem pe toate în același timp. Cu alte cuvinte, nu există operație care să nu se poată face aici, dar sunt pacienți care au boli grave, multiple afecțiuni sau la care intervenția sigur se va desfășura pe multe ore, cu alocarea multor resurse. Cam acestea sunt cazurile pe care noi le trimitem în altă parte. Nu aș vrea să se înțeleagă că unii chirurgi nu pot aborda toată patologia. Se poate, dar se trimit în altă parte, unde se fac des astfel de operații. Există, de altfel, recunoscut la nivel internațional, că pentru anumite boli rezultatele post-operatorii sunt mult mai bune în centrele cu experiență, de referință pentru boala respectivă. Nu e valabil pentru orice boală, dar pentru unele s-a dovedit clar acest lucru. Pacientului îi sunt prezentate toate informațiile, posibilele complicații, el poate să aleagă și să se opereze aici. Dar majoritatea aleg să se opereze într-un centru universitar, ceea ce e normal până la urmă.
– Aveți timp de concediu, anul acesta?
Mi-am folosit zilele de concediu sau mare parte din ele pentru a învăța pentru examenul de primariat, examen pe care l-am dat la București și care a fost destul de dificil. Cele câteva zile care mi-au mai rămas din concediu, o să încerc, spre sfârșitul verii, să le folosesc. Având și copilul destul de mic, nu prea ne putem aventura în mari deplasări. Dar, sigur, la sfârșit de săptămână, o sa mai găsim prilejul să ne relaxăm.
– Că vorbiți de relaxare, mai aveți timp liber pentru așa ceva?
M-am obișnuit ca, atunci când ajung acasă, timpul care mai rămâne să-l petrec cu familia. Să ieșim într-un parc, ne plimbăm, să stăm împreună, să ne relaxăm împreună. Timp se găsește întotdeauna. Important este ca, atunci când ajungi acasă, să-ți investești timpul care mai rămâne în ce îți aduce liniște.
Oana IOSUB-TOMA
